Mircea Badea este cunoscut pentru declarațiile tranșante pe care le face la televizor. Se pare însă că în realitate, este un om extrem de sensibil.

În cadrul emisiunii iThink, prezentată de Iusti Fudulu, prezentatorul TV a dezvăluit ce îl emoționează până la lacrimi.

„Tu ai o latură foarte sensibilă. Am avut o intervenție, la un moment dat când eram la Antena 2, o intervenție chirurgicală, nimic complicat.

Dar ai fost primul om care mi-a spus că dacă am nevoie de ceva, dacă vreau ceva, pot să te sun la orice oră, că ești lângă mine. Pe mine lucrul ăsta m-a impactat. De ce nu lași să se vadă sensibilitatea ta? Îți e teamă să fii vulnerabil?”, a povestit Iusti Fudulu la Antena 3 CNN.

Pe Mircea Badea îl emoționează poezia

Mircea Badea a recunoscut că plânge la anumite filme, însă cel mai mult îl emoționează poezia.

„Nu este ceva asumat, intenționat, de a camufla anumite comportamente, sau sensibilitatea. Eu recunosc, plâng la filme, se poate întâmpla. Am mai spus-o pe post și în alte rânduri.

Nu la orice filme. Nu am plâns niciodată la filmele cu Van Damme… Dar da, se poate întâmpla. Mă emoționează poezia, îmi place poezia. Sunt multe poezii care mă emoționează”, a spus prezentatorul TV.

Mircea Badea, despre vizita lui Marcel Ciolacu în Israel

Mircea Badea are numai cuvinte de laudă la adresa premierului României, Marcel Ciolacu, întrucât este primul oficial care a efectuat o vizită oficială în Israel, de când a izbucnit războiul. Potrivit lui, Marcel Ciolacu este „un deschizător de drumuri și a inaugurat practic acest periplu diplomatic”. El a reamintit, de altfel, că, „aici, în România, Marcel Ciolacu este în luptă cu fascismul”, iar „când ai experiență în lupta cu fascismul, poți să dai sfaturi și despre lupta cu teroriștii”.

„E bine că domnul prim-ministru Marcel Ciolacu este un deschizător de drumuri și a inaugurat practic acest periplu diplomatic. Sper, totuși, ca de data aceasta domnul Klaus Iohannis să nu facă niște comentarii asemănătoare pe care le-a făcut atunci când (Liviu) Dragnea s-a dus în Israel. Sper ca domnul Werner (n.r. Klaus Werner Iohannis) să stea… adică să nu mai aibă același gen de comentarii.

Și este foarte important, după părerea mea, ar trebui discutat mult mai mult. Cred că domnul (Marcel) Ciolacu s-a dus acolo nu doar ca să ia act de ororile pe care le-a comis Hamas acolo, ci poate chiar să dea niște sfaturi despre cum trebuie procedat pentru că vă reamintesc, domnul Marcel Ciolacu, aici, în România, este în luptă cu fascismul. Asta ne-a și spus într-un interviu. Când ai experiență în lupta cu fascismul, poți să dai sfaturi și despre lupta cu teroriștii, mă gândesc”, a declarat, marți seară Mircea Badea în cadrul emisiunii TV „Subiectiv” de pe Antena 3 CNN.

Miercuri, 18 octombrie 2023, cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, va ajunge în Israel. Săptămâna viitoare, premierul britanic Rishi Sunak va efectua o vizită oficială în Țara Sfântă.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, marți după-amiază, că va face tot posibilul pentru evacuarea românilor din Fâșia Gaza. Declarația a fost făcută în urma unei întâlniri sale cu Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a zis, la rândul său, că România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu şi îşi menţine atitudinea de promotor al păcii, dar va fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii săi. Vizita sa în Israel reprezintă exprimarea solidarităţii cu poporul israelian, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas.