Reacția sa a venit în contextul în care președintele este singurul care poate decide soarta lui Augustin Lazăr.

Badea susține că Iohannis nu va acționa nici după dezvăluirile recente despre activitatea sa de procuror în perioada comunistă.

„Nu cred că domnul Iohannis va face ceva în cazul domnului Lazăr pentru că eu cred că Iohannis, pe lângă multe probleme pe care le are, are o problemă în a înțelege orice.

Nu cred că poate pricepe lucruri, cum în mod evident a demonstrat astăzi (marți, n.r.) în Parlamentul României că nu înțelege ce înseamnă un prilej solemn sau un ceremonial”, a spus Mircea Badea.

Iohannis a făcut circ, marți, în Parlament.

“Aniversăm 15 ani de când România a aderat la cea mai puternică alianță din istoria omenirii. Trăinicia NATO și forța sa sunt date de adeziunea la valori fundamentale: libertatea, democrația și statul de drept. Pentru România nu a fost deloc ușoară revenirea la democrație după epoca neagră a comunismului și de aceea merită salutat efortul conjugat al tuturor forțelor politice, diplomației și armatei. Cu atât mai condamnabile sunt acțiunile majorității PSD, care prin asaltul fără precedent în ultimii 30 de ani la adresa statului de drept riscă să fragilizeze statutul României în NATO și UE

„Cresterea inflatiei, arbitrariul si lipsa de profesionalism, astea sunt politicile reale ale guvernarii PSD. Nu intarirea democratiei, nu consolidarea justitiei, nu responsabilitate si predictibilitate in economie, nu infrastructura, nu aceastea sunt politicile PSD. Guvernarea PSD vulnerabilizeaza Romania. PSD esueaza sa se ridice la nivelul acestui moment istoric. Aceasta guvernare esuata reprezinta un risc pentru tara”, a spus Iohannis.

Șeful statului a continuat nestingherit, în huiduielile parlamentarilor PSD. ”Apărarea colectivă începe acasă și necesită resurse umane și capabilități militare din partea fiecărui stat. În ultimii ani am obținut rezultate remarcabile în zona militară prin alocarea a 2% din PIB și am avut parte de un consens politic obținut la iniațitiva mea”, a spus Iohannis.”Am obținut rezultate foarte bune, asta a fost rezultatul unui consens politic, obținut la inițiativa mea.”, a fost comentariul care a stârnit noi huiduieli.