Cântăreața a spus că un artist nu are voie să se urce pe scenă și să arată că este supărat, ci trebuie să apară zâmbind, pentru a bucura publicul. Potrivit acesteia, în cazul în care se confruntă cu vreun necaz, un artist are voie să își tragă sufletul numai după ce termină spectacolul.

„Publicul nu trebuie să știe ce avem noi în sufletul nostru. În momentul în care urci pe scenă publicul vrea să te vadă zâmbind, trebuie să știe că nu ai nicun necaz, iar dacă avem, după spectacol ne putem tragem sufletul.”, a spus Mioara Velicu, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Mioara Velicu a pierdut mulți oameni dragi din familie

Aceasta a mai mărturisit că de-a lungul vieții, a avut foarte multe necazuri și că s-a confruntat cu moartea multor persoane dragi din familie. De asemenea, s-a arătat recunoscătoare pentru faptul că încă este solicitată pentru spectacole și petreceri private, atât în țară, cât și în afară, deoarece asta înseamnă că încă are ceva de spus.

„Eu am avut foarte multe necazuri pentru că au plecat la Domnul atâția membri din familie. La vârsta mea, dacă eu pot să merg în continuare, dacă sunt solicitată să merg la spectacole și la petreceri private sau în străinătate, înseamnă că am ceva de spus.”, a mai spus interpreta de muzică populară.

Este recunoscătoare pentru faptul că publicul încă o iubește

Mioara Velicu a spus că este fericită că publicul încă o iubește, și de aceea este dispusă să facă orice pentru ca oamenii care îi ascultă muzica să se simtă bine. Aceasta a spus chiar că, dacă publicul vrea, poate cânta muzică populară din toate zonele țării, muzică lăutărească sau chiar și manele, însă a menționat că nu se poate ridica la înălțimea celor pe care i-a consacrat acest gen de muzică.

„Sunt bucuroasă pentru că publicul mă iubește, și eu trebuie să fiu răspunzătoare pentru tot ce dau publicului. Pot să cânt și muzică ușoară și manele, și lăutărească și bănățene și din toate zonele țării. Așa cum le știu eu, pentru că nu voi ajunge niciodată să cânt la nivelul celor care au făcut cântecele cunoscute.”, a mai spus artista.