Capital: Unde ați greșit din moment ce astăzi discutăm despre o remaniere la Transporturi?

Lucian Șova: Ceea ce mi-am propus am realizat sau se realizează, toate proiectele pe care mi le-am propus sunt pe o direcție ireversibilă în sensul că vor fi în implementare, sunt în implementare sau se realizează. Mă refer aici la cei 60 de km. de autostradă despre care am spus că vor fi deschiși circulației anul acesta și vor fi deschiși circulației, chiar dacă din păcate pe toate aceste tronsoane lucrează niște antreprenori leșinați. Până la sfârșitul anului se va circula și pe autostrada Ploiești- București și se va intra în Șoseaua Petricani și pe cele două loturi dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș care sunt gata și sunt în proceduri de recepție. Cu noroc și vreme bună am putea avea și mai mult de 60 km de autostradă și mă refer la Lugoj-Deva lotul 4 și o bucată din lotul 3.

Capital: Un pariu pe care l-ați făcut a fost linia de tren spre Otopeni. E vreo șansă ca acest proiect să devină realitate până în 2020?

Lucian Șova: Proiectul legăturii feroviare între aeroportul Otopeni și Gara de Nord este ireversibil. Este proiectul meu de suflet, foarte important pentru întreaga mea carieră, însă știu precis că acest tren poate circula începând cu 2020. S-au făcut licitații, deja la primul tronson, s-a terminat studiul de fezabilitate știm cum arată proiectul, autorizările sunt luate, urmează să eliberăm autorizația de construire. Știu că în decembrie vom avea antreprenor și pentru lucrările care vizează devierea de la linia veche către aeroport.

Este un proiect poate fi gata înainte de sfârșitul mandatului legislativ.   Mă bucur că am avut entuziasmul să mobilizez toate forțele ca acest proiect pe care nimeni nu-l ia în serios nici măcar astăzi să se concretizeze înainte de campionatul European de Fotbal, să circulam cu trenul de la Gara de Nord la Otopeni, pe o linie modernă, eficientă pe care toți bucureștenii o așteaptă.

De asemenea, știu că sunt pe o direcție ireversibilă și evaluările privind legătura Moldovei cu Ardealul pe autostradă și așa cum va ieși din evaluări așa se va face, cu sau fără legi în Parlament. Nevoia de dezvoltare a Moldovei este legată de construcția unei autostrăzi și, cu siguranță, autostrada care se va construi mai repede și mai ieftin, aceea va fi implementată.

 

Capital: Cum se rezolva situația de la metrou? Lumea se teme că nu va avea cu ce merge la serviciu, dacă se oprește metroul în condițiile în care la suprafață orașul e sufocat.

Lucian Șova: La metrou ne confruntăm cu o situație dificilă, creată artificial. Practic, liderul Ioan Rădoi a luat ostatică această companie și vrea să-i ia ostatici și pe bucureșteni blocând activitatea Metrorex, deși avem o soluție în instanță de declarare a grevei ilegală.

Ceea ce cere Ion Rădoi este nenegociabil. Mă refer aici la salarii crescute cu 42 %. După părerea mea, este o insultă la adresa tuturor oamenilor care muncesc în țara asta, de la profesori universitari și până la simpli muncitori. Dar, această solicitare imposibilă nu ascunde decât dorința de a-i pedepsi pe bucureșteni și Ministerul Transporturilor, pentru că nu a mai cedat presiunilor făcute de-a lungul timpului să-și păstreze spațiile comerciale, să-și păstreze beneficiile din contractele pe care le are de mai bine de 15 ani.

Mă străduiesc să țin în echilibru această situație și adresez o chemare către muncitorii cinstiți din Metrorex să se gândească că ar putea să își condamne copiii, părinții, bunicii să meargă pe jos prin frig prin București, doar pentru ca Ion Rădoi să capete ceea ce oricum nu va mai putea căpăta niciodată altfel decât dacă va participa și va câștiga o procedură competitivă de alocare a spațiilor comerciale din stațiile de metrou. Nu se poate, în București, în secolul XXI să plătești aproape 100 de euro pe an pe mp într-un asemenea vad comercial. Și un loc de parcare în ploaie la marginea Bucureștiului costă mai mult.

Capital: La Tarom lucrurile par să se fi îndreptat. Va reuși compania să încheie anul pe plus?

Lucian Șova: Am speranțe cu privire la Tarom. Achiziția de aeronave noi și celelalte măsuri au dus la cresterea gradului de încărcare a aeronavelor. Și sper ca indicatorii de la sfârșitul anului să confirme opțiunile și prognozele pe care le-am primit de la managerul Tarom, astfel încât să nu mai închidem pe pierdere și să putem să relansăm activitatea companiei.

 

Aeroportul Otopeni este practic așezat și el pe o direcție ascendentă. Încep exproprierile pentru construcția noului terminal, au fost încheiate procedurile de intabulare a tuturor spațiilor care trebuie expropriate, există bani pentru exproprieri, urmează construcția, fiind deja o licitația adjudecată a unor noi locuri de parcare pentru avioane. Sunt în grafic lucrările de modernizare a terminalului oficial pentru primirea delegațiilor care vor veni în România pe perioada președinției Consiliului UE.

Capital: Spuneati că ați cerut bani mai mulți pentru calea ferată. E nevoie de investiții și e nevoie de trenuri noi. În vară mulți călători s-au plâns de condițiile din trenuri.

Lucian Șova: Sunt cu gândul la miile de ceferiști care se confruntă fiecare cu probleme, din ce în ce mai greu își pot obține banii de salarii. Sper să putem mobiliza resurse guvernamentale care să pună în valoare ceea ce avem și este o avuție națională inestimabilă, atât resursa umană cât și infrastructura de cale ferată care trebuie doar reparată, pe ici pe acolo modernizată și poate să ne ofere satisfacții mai mari decât infrastructura rutieră care și din această cauză este supra-aglomerată.

Capital: Au fost multe avertismente în ceea ce privește absorbția slabă a fondurilor europene la Ministerul Transporturilor. Care este de fapt situația la MT?

Lucian Șova: Anul îl vom închide în grafic și cu absorbția fondurilor europene. Organismul Intermediar a lucrat foarte bine. Culmea, că în acest an, din păcate, sumele absorbite la metrou, sunt mai mici decât ne așteptam, dar asta, în primul rând din cauza ritmului slab pe care compania Astaldi, îl înregistrează în execuția lucrărilor, motivat de gravele probleme financiare pe plan internațional.

 

Azi, practic de la începutul mandatului meu, MT nu mai încurcă cu nimic niciun antreprenor care dorește să lucreze, în sensul că sunt făcute exproprieri, sunt autorizații, sunt îndeplinite toate condițiile administrative pentru ca antreprenorii să lucreze, banii îi avem, doar îi rugăm să lucreze, să facă facturi și să vină să își ia banii pentru ceea ce au făcut. Din păcate, văd bine că în afară de un antreprenor care lucrează în așa fel încât sper că va termina înainte de termen ceea ce are de făcut, toți ceilalți sunt la capătul puterilor și lucrul acesta nu este bine deloc pentru viitorul României.

Capital: Ati spus ca veti da în circulatie 60 de km noi de autostradă până la finalul anului. Până acum au fost deschiși traficului 29 de km de autostradă.

Lucian Șova: În cele șase săptămâni câte mai sunt până la finalul anului, vom ajunge la cei 60 de km de autostradă, indubitabil. Este o chestiune de zile până când va fi gata bucata de autostradă (A3) de la intrarea în Bucuresti și cele două loturi între Târgu Mureș-Ogra sunt în procedură de recepție astfel încât această asumare responsabilă va putea fi catalogată ca îndeplinită înainte de sfârșitul acestui an.

Capital:V-am întrebat la începutul anului de ce merge atât de greu construcția de autostrăzi. Vă adresez și azi aceeași întrebare.

Lucian Șova: Nu mai merge atât de greu construcția de autostrăzi. Din păcate, mergea greu pentru că nu se construia, în primul rând. Și nu se construia pentru că nici antreprenorii nu aveau chef de muncă si nici nu aveau cu cine munci. Și nici statul – ministerul sau compania nu le ofereau toate condițiile care trebuiau îndeplinite pentru a lucra.

Astăzi însă putem spune că datorită eforturilor pe care le-am făcut de a schimba legislația în domeniu, legea 10, legea 50, de a elabora o hotărâre de guvern care să reglementeze modul de recepționare a unor segmente de infrastructura naționala de transport feroviară si rutieră, pe proceduri parțiale pot fi aplicate. Și, cred ca vor fi aplicate, primul caz fiind cel dintre loturile 3 și 4 de pe Lugoj-Deva.