Digitalizare în pas alerg: Statul român leagă finanțarea instituțiilor publice de performanța digitală

România face un pas radical pentru digitalizare. Radu Miruță, noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a anunțat marți că fiecare instituție publică va primi un scor public de digitalizare, care va influența direct alocările bugetare de la stat. Măsura, asumată la nivel transministerial, marchează o schimbare de paradigmă: finanțarea va fi condiționată de performanța digitală.

România, codașă în UE la digitalizare, deși exportă experți de top

Ministrul a punctat paradoxul cronic al României: deși dispune de unii dintre cei mai bine pregătiți specialiști IT din lume, țara se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește gradul de digitalizare.

„Avem printre cei mai buni oameni din lume în tehnologia informaţiei şi, cu toate astea, România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană la gradul de digitalizare. Este o provocare pentru mine ca asta să se schimbe. Nişte paşi concreţi pe care i-am gândit în Programul de guvernare – şi le mulţumesc colegilor de Coaliţie că au acceptat – vom face un scor public al fiecărei instituţii, transministerial, cu privire la gradul de digitalizare, unde suntem.

Trebuie să ştim unde suntem. S-a propus în Programul de guvernare şi s-a acceptat, ca parte din finanţarea de la bugetul de stat a acestor instituţii să aibă legătură cu scorul de digitalizare. Nu se poate doar să spui că vrei să te digitalizezi, nu se poate să ţipi că ai nevoie de bani pentru asta, dar să nu se observe nimic că ai făcut. Va fi o foaie de parcurs cu momente în care se verifică, se bifează dacă s-au respectat sau nu s-au respectat lucrurile astea”, a subliniat oficialul.

Aplicație unică pentru toți cetățenii și alfabetizare digitală în rândul funcționarilor

Planul Ministerului include lansarea unei platforme unice de interacțiune cu statul, eliminând situațiile în care cetățenii trebuie să navigheze prin multiple aplicații și sisteme necoordonate.

„Sunt în diverse entităţi ale statului român diverse aplicaţii. Trebuie să te conectezi în 10 browsere ca să poţi să rezolvi câte o problemă a statului. Asta nu înseamnă digitalizare, asta înseamnă tocare din banii de digitalizare. Digitalizare înseamnă: eu, ca cetăţean, cu CNP, cu carte de identitate, mă duc într-o singură cameră electronică, de unde am acces la interacţiunea cu instituţiile statului român”, a spus Miruță.

Pentru funcționarii publici care nu au competențe digitale, se va implementa un program național de alfabetizare digitală, cu o perioadă de grație de câteva luni. După acest termen, lipsa de competență nu va mai fi scuzabilă.

„Este o discuţie şi despre alfabetizarea digitală a unor angajaţi ai statului – şi acolo va exista sprijin. Nu toată lumea s-a născut cu monitoarele în faţă şi este legitim să fie sprijiniţi pentru a încerca să facă faţă acestor noi provocări. Va fi o perioadă de graţie de câteva luni în care se vor pregăti, după care nu va mai exista scuză”

Miruță a transmis un mesaj clar și ferm echipei din minister și tuturor funcționarilor publici: ineficiența birocratică nu va mai fi tolerată.

„În ceea ce priveşte activitatea pe care o voi avea la acest minister, a fost o primă discuţie azi dimineaţă (marţi, n.r.) cu toţi directorii din toate direcţiile de coordonare a acestui minister. Sunt câteva obiective clare. Un obiectiv este că nu voi accepta ca oameni din acest minister să spună mediului economic din România că nu mai au timp să-şi facă o sarcină pe care ei şi-au asumat-o până la o anumită dată. Tot aud că e un program care trebuie să se întâmple până la nu ştiu ce dată şi nu s-a întâmplat. Asta nu va mai fi o explicaţie cu mine ministru aici, va fi o responsabilitate din partea celui care şi-a asumat. Nu mai merge în România să scriem pe hârtii asumări de dragul de a trece ziua de astăzi. Vor exista asumări, vor exista premieri şi vor exista penalizări. Se numeşte Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, un spectru destul de larg de activităţi.”

500 de milioane de euro disponibili prin PNRR

Pentru a sprijini această tranziție, România are la dispoziție 500 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri destinate exclusiv proiectelor de digitalizare. Ministrul avertizează însă că nu vor fi acceptate proiecte-fantomă sau risipă mascată sub eticheta digitalizării.

„Este instrumentul care pune lumina transparenţei pe decizii care se vor schimbate, este instrumentul trasabilităţii lucrurilor în Guvernul României şi este respectul statului faţă de cetăţeni. Prea mult s-a vorbit în România de digitalizare şi nu s-a făcut. Şi dacă până acum era o explicaţie că nu sunt bani, România este într-o situaţie astăzi destul de avantajoasă competitiv cu alte ţări care nu au nici ele dezvoltată zona de digitalizare şi, din păcate pentru România, nu sunt multe. Avem 500 de milioane de euro în PNRR, adică sistemul oarecum electronic prin intermediul căruia se pot desfăşura aplicaţiile de care vorbeam”, a conchis Miruță.