Ministrul Muncii este dispus să îşi dea demisia dacă proiectul salarizării bugetare nu va fi retras

Ministrul Muncii este dispus să îşi dea demisia dacă proiectul salarizării bugetare nu va fi retras
Publicat de Bianca Dobrescu la 12 aprilie 2016, 14:41

Ministrul Muncii este dispus să îşi depună mandatul dacă proiectul privind salarizarea în sistemul bugetar nu va fi retras miercuri de către Guvern, a anunţat, marţi, consilierul ministrului Muncii, Cosmin Andreica, la finalul discuţiilor cu liderii sindicali.

"Această Ordonanţă de urgenţă nu a reuşit să satisfacă nevoile partenerilor sociali şi nevoile existente în momentul de faţă pentru eliminarea disfuncţionalităţilor, doamna ministru (ministrul Muncii, Ana Costea n.r.) şi-a asumat retragerea acestui proiect. Doamna ministru a precizat că, în situaţia în care nu se va lua act de faptul că dumneai nu susţine această Ordonanţă de Urgenţă, este dispusă să îşi depună mandatul. Până la urmă noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în cazul în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susţinem şi să fim de acord cu ele. În condiţiile în care proiectul nu va fi retras mâine (miercuri – n.r.) doamna ministru îşi va da demisia", a spus Andreica. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.