Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, la Parlament, că profesorii cu „vulnerabilităţi certificate medical” vor putea preda online.

„Cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică, chiar dacă vom adăuga componente de online în perioada ce va urma.

Cei care au vulnerabilităţi, elevii care au vulnerabilităţi certificate medical cu siguranţă vor avea acces la învăţare online. Aparţinătorii: părinţi, bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice certificate medical şi ei vor avea acces la învăţământ online.

Cadrele didactice care la rândul lor pot avea vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online sau asta în cazul în care nu vor exista şi în cea mai mare parte a situaţiilor nu există cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale.

În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivaţie solidă, o certificare medicală”, a spus Ministrul Educației.

Sub 10.000 de persoane din învățământ s-au vaccinat

Pe de altă parte, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că s-au imunizat sub 10.000 de persoane din sistemul de învăţământ.

„Cred că erau în jur de 7.000 de persoane, din câte ştiu. Nu sunt în măsură să vă dau datele de ieri (luni – n.r.), însă vorbim de sub 10.000 de persoane vaccinate din sistemul de învăţământ. Sunt peste 300.000 de persoane şi, din ceea ce ştiam, (…) 126.000 de persoane, care erau la interfaţa directă cu copiii, personalul din creşe şi grădiniţe, cât şi învăţătorii şi educatorii, (…) şi-au exprimat intenţia de vaccinare”, a afirmat dr. Gheorghiţă într-o conferinţă de presă, întrebat dacă se cunoaşte numărul angajaţilor din învăţământ care s-au vaccinat anti-COVID.

Referitor la eventuale discuţii cu responsabilii din Ministerul Educaţiei în vederea realizării de webinarii cu profesorii pe tema vaccinării, el a precizat că a discutat, deja, cu Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu pe acest subiect.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea