Ministrul Comunicațiilor, la conferința CAPITAL „Tehnologie și Inovație în economia românească: „Companiile vorbesc despre cloud şi dispozitive interconectate, dar oamenii nu ştiu nici să folosească Excelul”
În acest moment apar tehnologii noi. Diferenţa faţă de trecut este că viteza de introducere în practică a acestora este mult mai mare, a spus Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în cadrul conferinței Capital „Tehnologie și Inovație în economia românească”.
În acest moment apare invenţia şi în 3-6 luni apare deja produsul, mai ales în domeniul comunicaţiilor şi al tehnologiei informaţiilor. Acestea creează imediat efecte. Acest ritm este deja disruptiv. Companiile discută despre inovaţie, dar nu există o strategie de inovaţie continuă. Antreprenorii sunt inovatori în esenţă. Nu este suficient să ai prima invenţie dacă nu este susţinută ulterior printr-o măsurare continuă a nivelului de inovaţie. Asta va face diferenţa în următorii ani. Tehnologia este un instrument, importanţi sunt cei care pun în operă, spune ministrul.
Marius Bostan: “Lanțul în industria IT este prea lung”
"Companiile vorbesc despre cloud şi dispozitive interconectate, dar oamenii nu ştiu nici să folosească excelul", a declarat Bostan.
Nivelul de competenţă şi abilităţi digitale nu este suficient. Avem copii extraordinari, dar nivelul mediu de competenţă lipseşte şi în cadrul companiilor. Aceste abilităţi fac diferenţa între o companie care trăieşte şi una care moare, a mai precizat oficialul.
Multumim partenerilor care ne-au ajutat la organizarea evenimentului: Universitatea Romano-Americana, Carrefour, Cris-Tim, ExxonMobil, Transfond, Teamnet, OMV Petrom si Chimcomplex
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





