MDRT a primit în plus peste 300 de milioane de lei faţă de propunerile iniţiale, respectiv 3,45 miliarde lei comparativ cu 3,1 miliarde lei. În execuţia preliminată pe 2011 alocarea MDRT este de 3,44 miliarde lei, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
El a explicat că majorarea bugetului MDRT a luat în calcul faptul că parlamentarii şi primarii au cerut continuarea programelor de investiţii.
De asemenea, faţă de propunerile iniţiale, bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de la 600 milioane lei la 713 milioane lei, dar este mai mic faţă de bugetul pe 2011, de 802 milioane lei.
În schimb, faţă de proiectul iniţial al bugetului pe 2012, alocarea pentru Ministerul Economiei a scăzut de la 1,67 miliarde lei la 1,4 miliarde lei. În 2011, bugetul MECMA este de 1,6 miliarde lei.
Ialomiţianu a mai spus că în bugetul MFP, cheltuielile proprii ale instituţiei scad cu 6%, dar este prevăzută o sumă de 533 milioane lei pentru despăgubiri, pentru foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist, în condiţiile în care cota de acţiuni deţinute de MFP la Fondul Proprietatea se apropie de zero.
Ministerul Dezvoltării Regionale a obținut în Guvern o sumă mai mare în bugetul de anul viitor

25 noiembrie 2011, 18:39
Ultima modificare în 25 noiembrie 2011, 20:39
Ministerul Culturii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului primesc anul viitor mai mulți bani decât era prevăzut initial prin proiectul de buget pe 2012.
În schimb, s-au găsit mai puţini bani pentru Ministerul Economiei, comparativ cu forma iniţială a proiectului publicat de Ministerul Finanţelor.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook