‘Dacă nu se stabileşte un plafon privind donaţiile caritabile, o mulţime de contabili foarte inteligenţi ar putea recurge la o mare ingeniozitate vizând organizaţiile de caritate, pentru a vedea ce se poate obţine acolo”, a declarat Clarke. ‘Cea mai mare parte este filantropie, desigur, dar poţi înfiinţa un trust caritabil în unele ţări din Europa de Est. Te poţi scuti de o mulţime de impozite britanice procedând astfel”, a precizat el.

Surse bine plasate declară că impozitul controversat pe marile venituri al ministrului britanic de finanţe George Osborne a vizat parţial persoanele fizice bogate care dau bani pentru organizaţii de caritate din Europa de Est, în special din România, pentru a reduce facturile fiscale, relevă ziarul britanic.

Se crede că o mare parte din bani nu este utilizată în scopuri caritabile, şi, în unele cazuri, îşi găseşte drumul înapoi la donatori. În ultimii ani, o sumă mare de bani a fost colectată în Marea Britanie pentru organizaţii de caritate din România după dezvăluirea tratamentului brutal la care au fost supuşi orfani şi copii cu handicap, potrivit Daily Mail.

Ministerul de Finanţe este de părere că unii donatori direcţionează sume mari unor organizaţii de caritate ‘suspecte” din România pentru a obţine scutire fiscală în Marea Britanie. Ei folosesc apoi donaţiile originare pentru a-şi finanţa propriile interese de afaceri.

Chief finance officer /CFO/ Ian Theodoreson a cerut Trezoreriei să facă deosebirea între donaţii pentru organizaţii de caritate britanice legitime şi organizaţii de caritate şi bani transferaţi unor organizaţii străine.

SURSA: Agerpres