"Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înţelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală. De-a lungul onorabilei sale vieţi, Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de ţara al cărei nume l-a purtat", spune preşedintele Iohannis în mesaj, informează Administraţia Prezidenţială, care arată că şeful statului a primit cu profundă durere şi tristeţe vestea morţii Reginei. 

El precizează că Regina Ana a fost alături de Regele Mihai pe toată perioada "amarului exil" şi a militat alături de acesta pentru propăşirea României, menţionând că turneele şi misiunile diplomatice pentru aderarea ţării la NATO şi la Uniunea Europeana stau mărturie în acest sens. 

"Doresc să transmit, în aceste clipe dificile, compasiunea şi solidaritatea mea Majestăţii Sale Regelui Mihai şi întregii Familii Regale", a completat Iohannis. 

Şeful statului i-a transmis luni o scrisoare de condoleanţe şi Regelui Mihai. Regina Ana a României a murit, luni, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I, într-un comunicat transmis AGERPRES.