Deşi fac parte dintr-o clasă privilegiată, membrii Casei Regale suedeze au fost anunţaţi că trebuie să îşi aştepte rândul la coadă pentru a fi vaccinaţi împotriva virusului care declanşează gripa nouă.

 

Singurul care a primit vaccinul înaintea numărului de ordine este Daniel Westling, logodnicul prinţesei Victoria, care a fost plasat într-un grup cu risc ridicat, din cauza unui transplant de rinichi realizat recent.

 

Regele Carl Gustaf şi regina Silvia şi-au arătat intenţia de a fi vaccinaţi, potrivit publicaţiei Expressen şi au îndemnat populaţia să se vaccineze. „Comisia naţionala de sănătate a recomandat Casei Regale să se vaccineze, lucru ce se va întâmpla de îndata ce va fi disponibil vaccinul, în ordinea stabilită de responsabilii ministerului Sănătăţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Regale suedeze,  Nina Eldh.

 

Până în prezent, un milion de suedezi au fost vaccinaţi contra gripei noi, în cadrul unui program naţional demarat în luna octombrie.

 

SURSA: Lokal Sverige

Te-ar putea interesa și: