Petrecerea din noaptea de Revelion, organizată de Primăria Capitalei în Piața Constituției, începe la ora 17:30 și se va încheia la miezul nopții cu un spectaculos show de artificii.

În cele peste șase ore de distracție, 11 trupe și artiști din România, Republica Moldova, Germania și Statele Unite vor electriza atmosfera cu concerte live.

Artiști care s-au consacrat în anii ’80-’90 și 2000

Astfel, trupe de succes ale anilor ’80-’90 și 2000 se reunesc marți, 31 decembrie, pe scena ”Revelion 2020. Disco Night Fever” din Piața Constituției.

Concertul de Revelion organizat în fiecare an de Primăria Capitalei prin ARCUB este cea mai mare petrecere în aer liber din București și are, la această ediție, un line-up compus din nume internaționale precum O-Zone, Haddaway, Milli Vanilli, Turbo B. – solistul trupei Snap! –, dar și artiști români precum Holograf, Vunk, 3rei Sud Est, André sau Horia Brenciu, dar și Cristi Minculescu, Valter & Boro și Ovidiu Komornyik, se arată într-un comunicat de presă.

Accesul în Piața Constituției

Trebuie menționat că accesul în Piața Constituției se face de la ora 17:00, prin cele două intrări special amenajate: prin Bulevardul Libertății (intrarea dinspre Parcul Izvor), respectiv prin Bulevardul Libertății (intrarea dinspre Calea 13 Septembrie).

Toți participanții la eveniment vor avea asupra lor un act de identitate. Accesul minorilor se face numai cu însoțitor, care poate atesta pe baza unui document (carnet de elev, pașaport, buletin sau orice document cu poza minorului) vârsta minorului.

De precizat că intrarea este liberă.

Regulile impuse de organizator

Din cauza zgomotului foarte puternic produs și a efectelor speciale din cadrul spectacolului, organizatorul recomandă folosirea căștilor pentru protecția auzului copiilor.

Este interzis accesul cu următoarele lucruri: materiale toxice, inflamabile sau explozive, sprayuri paralizante, petarde, artificii, torțe, fumigene, rachete, substanțe interzise, droguri, arme, cuțite, lanțuri sau orice alte obiecte care reprezinta pericol public, obiecte contondente care îi pot răni pe ceilalți, lasere, bannere, steaguri susținute de bețe, drone, umbrele, scaune, rucsacuri, bagaje voluminoase mai mari decât o coala A4, caști de motocicletă, biciclete, trotinete, scutere, skateboard, longboard, hoverboard, pennyboard, animale de companie, băuturi alcoolice, recipienți din sticlă, conserve, doze de aluminiu, selfie stick-uri, binoclu.

Restricții rutiere

În zonă se vor aplica restricții rutiere din 31 decembrie, începând cu ora 13:00 până în data de 1 ianuarie, ora 6:00, fiind afectate bulevardele Unirii (tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu și Piața Constituției) și Libertății (tronsonul cuprins între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie).

Organizatorul recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita aglomerarea traficului.

Trecerea dintre ani este celebrată cu un spectacol de artificii în Piața Constituției, care va încheia cea mai mare petrecere dintre ani din București, „Revelion 2020. Disco Night Fever”.

Programul concertelor

17:30 – 17:55 Cristi Minculescu, Valter & Boro;

18:00 – 18:25 Ovidiu Komornyik & OK BAND;

18:30 – 18:55 André;

19:00 – 19:30 3rei Sud Est;

19:35 – 20:10 Vunk;

20:15 – 20:45 Horia Brenciu & HB Orchestra;

20:55 – 21:25 Holograf;

21:30 – 22:00 Milli Vanilli Experience – Face meets Voice;

22:05 – 22:35 Turbo B. formally of Snap!;

22:40 – 23:10 Haddaway;

23:15 – 23:58 O-Zone.


Citește și: