Mesajul medicului Tudor Ciuhodaru:

„Purtați mască! Purtarea unei măști (chiar simple) este cea mai eficientă metodă pentru a preveni infecția. „Distanța sigură” actuală în întâlnirile sociale poate să nu fie suficientă – cu excepția situației în care purtați o mască (simplă). Vreau ca toți românii să beneficieze gratuit de acest mijloc de prevenție (și de testare extinsă). Proiectul de lege e depus acum în parlament.

Cum o (re)utilizăm.

A. Utilizare: fixare și purtare

a) Fixare:

1.Spălaţi corect mâinile înainte de a atinge masca.

2.Puneți masca: dacă este o mască chirurgicală de hârtie, pe una dintre margini are o întăritură metalică. Acesta se aşează peste nas, iar marginea cealaltă, sub bărbie. Fața colorată către exterior, iar cea albă spre față!

3.Fixați masca: legaţi şireturile în spatele capului într-o poziţie confortabilă strângând atât de mult cât să se aşeze fix, dar nu strâns, pe faţă. Dacă este o mască cu bucle elastice, le daţi pur şi simplu după urechi.

4.Adaptați masca: modelaţi întăritura metalică peste nas.

5.Spălați și dezinfectaţi mâinile înainte de a da masca jos.

6.Scoateți masca: îndepărtaţi masca desfăcând nodurile de la spate şi o îndepărtaţi de faţă ţinând-o de şireturi.

b) purtare:

1.Rămâne valabilă regulă de a nu duce mâna la faţă.

2.Dacă vă mănâncă naşul său gura, dezinfectaţi mâinile şi, prin masca, vă puteţi scărpina.

3.Dacă situaţia impune acces temporar la gură- pentru a da jos masca de la gură fără a o contamina, apucaţi cu două degete de exteriorul acesteia şi coborâţi marginea de sus până sub buza inferioară. Îndată ce se poate, trageţi înapoi masca în sus peste nas.

4.Dacă persoana cu care vorbiţi nu vă aude, vorbiţi mai tare.

5.(!!!) Nu daţi masca jos şi vă apropiaţi mai mult de interlocutor, aşa cum am văzut pe cineva făcând zilele trecute.

B. Reutilizare:

Sunt 3 metode de sterilizare cu eficiență de peste 99%:

(1) Ultraviolete (soare) – 30 de minute

(2) Vapori de apă (apă care fierbe)……….10 minute

(3) Aer cald la 70 de grade – 30 de minute.

(!!!) NU utilizați pentru decontaminare substanțe pe bază de alcool sau clor (distrug textura și eficiența măștii iar clorul poate fi toxic).

Centrul de Control al Bolilor din SUA susține că ,,o barieră fizică este mai bună decât nicio barieră” pentru că oprește chiar picăturile care pot ajunge în căile respiratorii superioare.

(!!!) Rețineți:

1.Dacă masca nu este rărită, spartă sau murdară, poate fi folosită din nou după o săptămână după ce a fost depozitată într-un loc izolat (!la soare) închisă într-o pungă ca cele pentru alimente.

2.Dacă este o mască textila o puneţi direct în chiuvetă, la spălat. Se spala cu detergent obişnuit, care ar trebui să omoare virusul fără probleme. Important este să clătiţi bine masca de detergent pentru a nu determina reacţii alergice pe faţă la următoarea purtare.

3.Dacă vă simţiţi mai în siguranţă, puteţi călca masca pentru „sterilizare”.

4.Tusea sau strănutul pot trage ca niște proiectile picăturile din gură sau nas cu o viteză de 50 de metri/secundă (pentru strănut) sau 10 m/ s(pentru tuse).

5. Picăturile pot ajunge chiar până la 6m distanță.

6. !!!Virusul rezistă minim 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai este prezentă şi 4 zile pe diferite suprafeţe.

7.Se poate transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată. Rata de transmisie 1 la 7.

8.„Distanța sigură” actuală în întâlnirile sociale poate să nu fie suficientă – cu excepția situației în care purtați o mască (simplă).

E nevoie urgentă de un plan B, bazat pe o nouă strategie. Prevenția (protecția celor din linia întâi- începând cu personalul medical și testarea extinsă a celor expuși/suspecți chiar asimptomatici) poate scurta durata și severitatea pandemiei. #nemobilizam”, a transmsi acesta.