Medicamentele făcute în România, importate din Europa. Adevărul despre producția din România

Medicamentele făcute în România, importate din Europa. Adevărul despre producția din România

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 27 mai 2021, 16:10

Deși pe majoritatea medicamentelor scrie că sunt produse din România, producătorii români au foarte multe orientări când vine vorba de producția acestora. Dragoş Damian, CEO al producătorului Terapia Cluj a vorbit despre aceste lucruri.

Dragoş Damian, CEO al producătorului Terapia Cluj susține că producătorii români de medicamente se uită în mai multe locuri înainte de a achiziționa materiile prime necesare pentru fabricarea produselor farmaceutice.

Astfel, potrivit acestuia, principalele destinații de import sunt China, India, iar în unele cazuri chiar și Germania, în condițiile în care, industria locală de medicamente se bazează pe importuri.

Dragoș Damian a mai subliniat faptul că foarte puțină materie primă vine din europa, iar în România există un singur producător român care aduce ambazona prezentă în Faringosept.

Potrivit acestuia, atât hârtia, cât și folia de plastic nu se fabrică în România, în condițiile în care sunt anumite cerințe pe care producătorii români nu le pot respecta.

Nici măcar ambalajul nu este fabricat în România

„Totul vine din import, materiile prime, ingredientele active vin din China, India, foarte puţine din Eu­ropa. Avem un singur producător român de materii prime care ne pro­duce ambazona din Faringosept, iar ma­terialele de ambalat de exemplu vin din import.

Nu se fabrică în Ro­mânia hârtie, folia de aluminiu sau de plastic pentru medicamentele pe care le ambalăm pentru că sunt anu­mite cerinţe de calitate la care pro­du­cătorii români nu s-au conformat“, a explicat pentru ZF Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj.

De menționat este faptul că, Terapia Cluj ocupă locul 338 în clasamentul celor mai mari importatori în 2020, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în urcare cu 42 de poziţii faţă de anul anterior.

Azomureş, Oltchim, Colorom Codlea, Nitramonia Făgăraş furnizau înainte de 1989 materii prime pentru industria farma, însă fie s-au închis, fie nu mai au lunii de producţie pentru zona de medicamente.

În același timp, pe lângă Terapia Cluj, cinci dintre cele mai mari fa­brici locale de medicamente şi produse farmaceutice se regăsesc în topul celor mai mari importatori în 2020, mai arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.