MEDAT flexibilizează condițiile de acces în Programul SME Eco-Tech. Microîntreprinderile și firmele din comerț și servicii pot solicita finanțare
MEDAT a modificat condițiile de acces în Programul SME Eco-Tech pentru a extinde categoria firmelor care pot obține finanțare. Noile prevederi au fost aprobate prin ordin publicat în Monitorul Oficial din 7 iulie 2026. Prin schimbările adoptate, programul se adresează și microîntreprinderilor, precum și companiilor din comerț și servicii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Înscrierile rămân deschise până la 24 iulie 2026, cu posibilitatea prelungirii termenului dacă fondurile nu sunt epuizate.
MEDAT extinde categoria firmelor care pot accesa Programul SME Eco-Tech
MEDAT a revizuit condițiile de implementare ale Programului pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare – SME Eco-Tech, cu scopul de a facilita accesul unui număr mai mare de companii la finanțare și de a susține investițiile verzi și digitale.
Modificările au fost aprobate prin Ordinul publicat în Monitorul Oficial nr. 558 din 7 iulie 2026. Totodată, ministerul a publicat și procedura consolidată de implementare a programului, care reflectă noile condiții aplicabile solicitanților.
Una dintre cele mai importante modificări vizează extinderea sferei beneficiarilor. Astfel, pot solicita finanțare și microîntreprinderile înființate până la 31 decembrie 2021 inclusiv, care au înregistrat o cifră de afaceri de minimum 2 milioane de lei la 31 decembrie 2024 și respectă toate condițiile de eligibilitate prevăzute de program.
Până la adoptarea acestor modificări, Programul SME Eco-Tech era destinat exclusiv întreprinderilor mici și mijlocii.

Programul include și firme din comerț și servicii, iar înscrierile continuă până la 24 iulie
Ministerul a modificat și domeniile de activitate eligibile, astfel încât finanțarea nu mai este rezervată exclusiv companiilor din producție.
În noua formă a programului, pot depune cereri și întreprinderile care desfășoară activități de comerț și servicii, cu excepția domeniilor excluse de legislația europeană și națională privind ajutorul de minimis.
Reprezentanții ministerului reamintesc că perioada de înscriere a fost prelungită, iar IMM-urile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot transmite cererile de finanțare prin completarea formularului electronic disponibil pe platforma dedicată până la 24 iulie 2026, ora 20:00. Autoritățile precizează că termenul poate fi prelungit în cazul în care fondurile disponibile nu sunt epuizate până la această dată.
Programul SME Eco-Tech este implementat de MEDAT în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român și are ca obiectiv sprijinirea investițiilor verzi și digitale realizate de IMM-uri din sectoarele producției, comerțului și serviciilor. Prin această schemă sunt urmărite reducerea impactului asupra mediului, creșterea competitivității și productivității întreprinderilor, stimularea producției interne și susținerea ocupării forței de muncă.
Bugetul total al programului pentru perioada 2025–2027 este de 54.041.886 franci elvețieni (CHF), echivalentul a 288.843.072 de lei. Prin schema de ajutor de minimis se estimează că vor fi finanțate cel puțin 800 de IMM-uri din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României.
Finanțările vor fi acordate în ordinea depunerii cererilor, potrivit principiului „primul venit, primul servit”.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.