Producătorul auto nipon Nissan Motor vrea să se extindă pe pieţele emergente în creştere rapidă iar cel mai scăzut preţ pentru Datsun reprezintă aproape o treime din cel mai ieftin model al Nissan, Tsuru, care se vinde acum în Mexic.

Carlos Ghosn a declarat pentru WSJ că vor fi produse şase modele Datsun la începutul lui 2014, la preţuri mai scăzute decât ale altor producători auto şi care nu vor fi depăşite decât de unele companii care produc modele mini, în China şi India.

Şeful alianţei Renault-Nissan a apreciat că prin această relansare oamenii din statele mai sărace au şanse mai mari de a deţine un automobil. Până acum nici un mare producător auto nu a reuşit să obţină un profit substanţial pe pieţele emergente, pe segmentul low-cost, chiar dacă în aceste state se înregistrează aproape jumătate din vânzările auto globale.

Analiştii estimează că Nissan ar trebui să cheltuie aproximativ un miliard de dolari pentru a construi un nou model. Rivalele Nissan din Japonia nu sunt suficiente de convinse că există cerere pentru astfel de vehicule în statele emergente. ‘Este o mare greşeală să crezi că poţi introduce o maşină ieftină pe pieţele emergente şi să ai succes. Oamenii vor o maşină de care ei şi familiile lor să fie mândre’, a declarat Yukitoshi Funo, vicepreşedinte executiv al Toyota Motor.

Carlos Ghosn a anunţat în martie că Nissan va relansa marca Datsun, iar principala prioritate pentru acest brand va fi creşterea vânzărilor în Indonezia, India şi Rusia.

Marca de automobile Datsun a debutat în Japonia în 1932, însă în anul 1981 Nissan a decis să renunţe la această marcă pentru a-şi unifica linia de modele.

Alianţa Renault-Nissan a înregistrat în 2011 un nou record de vânzări, care au crescut cu 10%, până la 8,03 milioane de autovehicule. Cifra globală include 2,72 milioane autovehicule vândute de Renault (în creştere cu 4,6% în ritm anual), 4,67 milioane de autovehicule pentru Nissan (în creştere cu 14,4%) şi 638.000 de autovehicule pentru AvtoVaz.