Mărfuri contrafăcute în valoare de 2,75 milioane de euro reţinute de inspectorii vamali

Mărfuri contrafăcute în valoare de 2,75 milioane de euro reţinute de inspectorii vamali
Publicat de Alexandru Urzică la 26 martie 2015, 11:37

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa Sud au descoperit diverse mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 2,75 milioane de euro, urmare controlului efectuat asupra unor containere sosite din China pentru două societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Vămilor, inspectorii vamali au reţinut 27.200 bucăţi ochelari de soare, respectiv 2.640 seturi jucării, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Ray Ban, respectiv My Little Pony şi Thomas&Friends.

Potrivit DGV, valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunurilor originale, este de aproximativ 2,75 milioane de euro.

'Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun', precizează DGV.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.