Născută la Satu Mare în 1952, Mariana Cioromila a absolvit cursurile Universității de Arte „George Enescu” din Iași îndrumată fiind de soprana Ella Urmă și a urmat cursuri de specializare la Weimar, Moscova și Milano. Cioromila fost un strălucit exemplu al culturii noastre.
Mariana Cioromila, un exemplu al culturii române. A fost Doctor în muzică
Mariana Cioromila a fost laureată a unor prestigioase concursuri internaționale de canto precum Concursul „Ceaikovski” de la Moscova din 1978 sau Concursul „Maria Callas” din Atena, din același ani.
După ce s-a stabilit în Brazilia, Mariana Cioromila a predat canto la mai multe universități din țară. În 2011 a obținut diploma de Doctor în muzică, cu lucrarea „Teze în tehnica vocală”, în cadrul Universității de Stat din Campinas.
Premii pe care mulți și le-ar dori
Premiile obţinute la concursurile internaţionale de la Barcelona (1977), Atena şi Moscova (1978), Rio de Janeiro (1979), S’Hertogembosch (1981), Viena (1984), discul-portret cuprinzând arii din opere (Electrecord) au fost dovezi ale recunoaşterii talentului, calităţilor vocale bine educate şi de marea soprană, de profesoara Magda Ianculescu. Ea a pregătit-o pe Mariana Cioromila pentru cele şase concursuri internaţionale unde i s-au acordat premii importante.
Cine ascultă înregistrările din acest album discografic nu poate decât să admire forţa perfect stăpânită a vocii, egală în registrele grav, mediu şi acut, strălucirea de abanos, mlădierea în funcţie de stilul compozitorului, de caracterul muzicii, frumuseţea, căldura şi, repet, distincţia, eleganţa interpretării – totul clarificând personalitatea muzical-interpretativă uşor de recunoscut a Marianei Cioromila.
O voce pentru Mozart, Rossini sau Bellini
Deși a interpretat exemplar personaje dramatice, cum este Dalila, cum sunt atâtea altele reprezentative pentru stilul romantic, Mariana Cioromila a avut grijă să nu supraliciteze nuanțele întunecate impuse de partiturile respective.
”Vocea mea era potrivită pentru Mozart, Rossini, Bellini, care au compus minunat pentru vocea de mezzo-soprană de coloratură. Am avut foarte mare noroc pentru că din când în când mi se ofereau roluri din opere de Mozart, cel considerat un doctor al vocii: trebuie să cânți în stilul său, care îți va menține tehnica vocală foarte sănătoasă. Rolurile cu care am câștigat premiile mari au fost de coloratură. […]
Dirijorul Corneliu Calistru și regizorul Dimitrie Tăbăcaru [la Opera din Iași] au avut un rol foarte important pentru dezvoltarea mea muzical-scenică în ce privește răbdarea de a construi un rol, în răbdarea de a aștepta ca informațiile asimilate să se așeze în vederea construirii rolului pe scenă. De fapt, m-am și educat singură în acest sens. Este o artă să înțelegi de ce trebuie să ai răbdare, să știi că ai de învățat de la colegii tăi.
Regretata mea colegă Mihaela Agachi avea calități de coloratură înnăscute, eu a trebuit să le lucrez. Dar ea a fost pentru mine un motor, i-am și spus-o. Motorul carierei mele! Eu niciodată nu am fost invidioasă profesional, mulțumesc Domnului! Când o auzeam pe ea cântând îmi spuneam: „vreau să fac același lucru pe care îl face Mihaela!” Era formidabil să o am pe ea înaintea mea”, scria cu ani în urmă mezzosoprana noastră.
Sfaturi din Panteon
Retrăgându-se la timp de pe scene, când se afla pe treapta de sus a performanţei vocal-artistice, Mariana Cioromila a predat ore de canto în Brazilia, unde se stabilise. A avut mulţi studenţi.
Ar fi fost grozav dacă şi tinerii cântăreţi români aflaţi în stadiul de pregătire ar fi avut privilegiul să-i asculte sfaturile acasă la ei, în România, în ţara natală a neuitatei artiste.
”Cei care sunt încă studenţi sau abia au terminat facultatea de canto să se gândească mai profund la însemnătatea cuvântului „muncă”. Trebuie să îţi munceşti profesia. Avem un instrument pe care trebuie să-l construim, pe care nu îl vedem. Ca să faci canto, să fii cântăreţ trebuie să-ţi şlefuieşti fiecare „clapă”, asemenea pianului. Dacă profesorul nu te corectează, nu reuşeşti să faci diferenţa între „bine”, „foarte bine”, „mai puţin bine” şi „nu bine”.
Tinerii trebuie să înţeleagă în mod pozitiv ceea ce corectează profesorul. Să nu se supere, să nu se descurajeze. Ei sunt capabili. Fiinţa umană este un aparat formidabil, dar trebuie folosit. Aici este secretul. Şi răbdarea de a repeta o notă, două, cinci, zece până ies bine.
Chiar dacă nu este obişnuit cu asta, tânărul trebuie să fie critic şi autocritic. Să nu fugă de autocritică pentru că nu-şi va da seama nici de progresele de care este capabil. Fiinţa umană este capabilă de extraordinar de multe. Aş spune că nu există limite. Sau dacă există limite, foarte bine: du-te, tinere, du-te până atingi limita potenţialului tău”, mai scria Mariana Cioromila.
