Marcel Ciolacu: UE trebuie să se asigure că toți cetățenii europeni sunt protejați în fața amenințărilor reprezentate de Federația Rusă

Marcel Ciolacu: UE trebuie să se asigure că toți cetățenii europeni sunt protejați în fața amenințărilor reprezentate de Federația Rusă

Marcel Ciolacu / SURSĂ FOTO: Facebook

Publicat de Leonard Bădilă la 7 februarie 2024, 13:00

Marcel Ciolacu le-a mulțumit recent ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene la Bucureşti pentru sprijinirea aderării țării noastre la spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă.

Marcel Ciolacu a discutat miercuri, 7 februarie, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene la Bucureşti. Cu această ocazie, premierul le-a mulțumit pentru sprijinirea aderării României la spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă.

Marcel Ciolacu a discutat despre prioritățile europene ale României

În contextul întrevederii, social-democratul a reiterat „cu fermitate” solicitarea de a clarifica aderarea completă la zona de liberă circulație în cel mai scurt timp.

„Am discutat astăzi cu ambasadorii statelor membre UE la București despre prioritățile europene ale României, la invitația președinției Belgiei la Consiliul UE. Le-am mulțumit reprezentanților corpului diplomatic pentru sprijinul oferit în vederea aderării României la spațiul Schengen, pe cale aeriană și maritimă, și am reiterat cu fermitate solicitarea de a clarifica aderarea completă la zona de liberă circulație în cel mai scurt timp”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu SURSĂ FOTO: Facebook

Uniunea Europeană trebuie să ofere un răspuns pragmatic și concret la nevoile exprimate de fermieri

De asemenea, premierul a scris că Uniunea Europeană trebuie să ofere „un răspuns pragmatic și concret” la nevoile exprimate de fermieri.

Potrivit premierului, Guvernul României este „deplin angajat” în implementarea PNRR.

„Este evident că Uniunea Europeană trebuie să ofere un răspuns pragmatic și concret la nevoile exprimate de fermieri, dar și să se asigure că toți cetățenii europeni sunt protejați în fața amenințărilor reprezentate de Federația Rusă și de curentele politice care vor să ne dezbine și vulnerabilizeze la nivel european.

Guvernul României este deplin angajat în implementarea PNRR și atragerea cât mai multor fonduri europene și a investițiilor străine. Doar prin dialog putem realiza acest lucru. Izolarea nu reprezintă o soluție și a generat mereu sărăcie și subdezvoltare”

Ursula von der Leyen este convinsă că România și Bulgaria vor intra cu granițele terestre în Spațiul Schengen

În altă ordine de idei, Ursula von der Leyen și-a exprimat anterior încrederea că România și Bulgaria vor intra pe deplin în spațiul Schengen. Comisia Europeană este convinsă de mai mulți ani că cele două țări sunt pregătite pentru aderare.

UE a desfășurat în ultimele luni proiecte cu finanțare europeană pentru consolidarea frontierelor în România și Bulgaria. Ursula von der Leyen a menționat că aceasta a influențat decizia Austriei de a avansa „primii pași pentru Schengen”.

Amintim că desființarea controalelor la frontierele aeriene și maritime cu Bulgaria și România a fost aprobată de statele UE în decembrie 2023.

Klaus Iohannis a salutat acest pas ca fiind „un pas natural”. Potrivit președintelui, intrarea în spațiul Schengen cu granițele terestre este necesară „cât mai curând”.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.