Marcel Ciolacu a respins promisiunile făcute de Marcel Boloș protestatarilor

Marcel Ciolacu a respins toate promisiunile pe care ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, le-a făcut protestatarilor din cadrul Ministerului Finanțelor și Fiscului. În timpul ședinței de guvern de vineri, 25 augut 2023, Marcel Boloș a prezentat promisiunile făcute protestatarilor, însă premierul României nu a fost de acord cu ele.

Marcel Boloș le-a promis oamenilor egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată, astfel încât să nu mai existe angajați care ocupă aceeași poziție, dar au salarii diferite. În plus, protestatarii nu vor să fie concediați oameni din cauza pachetului de măsuri fiscale privind reducerea cheltuielilor bugetare. De altfel, oamenii doresc înființarea Institutului Național de Fiscalitate, cu rol în perfecționarea angajațiilor din domeniul finanțelor publice.

Potrivit unor surse din cadrul Partidului Social Democrat (PSD), citate de știripesurse.ro, Marcel Ciolacu a dat asigurări că nu vor fi concediați angajații din domeniul finanțelor. El îi îndeamnă pe angajații nemulțumiți că au salarii mai mici decât colegii lor, care ocupă aceeași funcție, să meargă în instanță, așa cum făceau și până acum.

Val de proteste în România

Grevă la ANAF! Proteste spontane au avut loc, joi, la mai multe administrații fiscale din România. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare.

„La această oră au loc proteste spontane în mai multe administraţii fiscale din ţară – Dolj, Bacău, Alba, Baia-Mare ”, a anunţat, joi, Blocul Naţional Sindical (BNS).

Vă amintim că, marțea trecută, sindicaliştii din administraţiile fiscale au organizat o grevă de avertisment. În faţa Ministerului Finanţelor a avut loc un miting de protest. Oamenii s-au adunat la proteste fiind nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare.

ANAF nu este singura instituție nemulțumită. Angajații Poștei Române au protestat, luni, față de disponibilizările colective care afectează aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală. Ei susțin că aceste concedieri ar afecta „pilele” politice sau „situațiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie”, fără să vizeze personalul din structurile operaţionale.

„Majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40.

În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite Companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele.

Concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale”, afirmă conducerea Poştei Române.