Șeful Executivului a spus că cel mai important lucru este să respectăm Constituția României.

”Cu tot respectul pe care îl port unui coleg, vorbim de cumulul pensiei cu salariul. Mi-aş dori să respectăm cu toţii, în primul rând, Constituţia României. V-aţi referit şi aţi făcut o trimitere între demnitari şi aleşi. Nici eu, nici dvs. şi nimeni din această sală nu are dreptul de a lua unui om dreptul de a alege şi a fi ales”, a spus acesta, adresându-i-se lui Cătălin Drulă.

”Nu mai încercaţi să aruncăm lucrurile într-un ridicol şi întotdeauna să creem o nouă ordine, pentru ordinea există – trebuie să respectăm Constituţia.”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu i-a luat apărarea lui Nicolae Ciucă

Premierul a recunoscut că nu este cel mai îndreptățit să îi ia apărarea lui Nicolae Ciucă, însă de data aceasta o va face, pentru că așa este corect.

”Totuşi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost şeful Armatei României. Mai avem un coleg care a fost şeful Armatei Române. Dacă vrem să călcăm absolut cu totul în picioare, să nu ne aşteptăm să fim respectaţi”, a afirmat acesta.

Marcel Ciolacu a menționat, totodată, și celelalte excepții din lege.

”Pe de altă parte, există nişte oameni aleşi de Parlament în anumite mandate. Dacă vrem să decapităm astăzi BNR şi toate instituţiile din subordinea Parlamentului pentru că aşa avem noi chef şi să luăm un drept unor oameni, greşim fundamental. Cred că rostul nostru e să aduce echilibru şi respect”, a spus șeful Executivului.

Se va interzice cumulul pensiei cu salariul, însă conține și câteva exepții

Miercuri, pe 28 iunie, s-a votat legea care prevede interzicerea cumulului pensie-salariu. Legea, aprobată de Camera Deputaților, conține și o serie de excepții, printre care persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate, membrii Academiei Române sau angajații BNR, ANRE, ASF și ANCOM.

„Dacă facem o treabă, o facem până la capăt. Așa, o facem cu jumătate de măsură – lasă, că noi suntem parlamentari, lasă, că noi suntem secretari de stat, primari, că noi lucrăm la BNR, la ANCOM, la Academia Română, la ANRE și noi suntem speciali. Deci ce am făcut ieri cu tăierea pensiilor speciale nu terminăm azi”, spune liderul AUR, George Simion.