Marcel Ciolacu, despre aderarea la Schengen: De ce am mers în continuare la pachet cu Bulgaria?

Marcel Ciolacu, despre aderarea la Schengen: De ce am mers în continuare la pachet cu Bulgaria?

Sursa: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 12 decembrie 2022, 13:28

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre votul din Consiliul JAI privind aderarea României la Schengen. Social-democratul punctează că rămâne în continuare o întrebarea legată de decizia de a merge pachet cu Bulgaria privind aderarea.

Votul din Parlamentul Olandei, care a spus că susține România, nu și Bulgaria, „a fost, se pare, o capcană”, afirmă liderul PSD, Marcel Ciolacu. El spune că România, și cu votul Austriei, nu ar fi intrat în Schengen. „Rămâne întrebarea de ce am mers la pachet cu Bulgaria”, încheie Ciolacu.

De ce am mers la pachet cu Bulgaria

„Am avut și un sondaj de opinie cu referire directă la aderarea României la spațiul Schengen, ca să vedem nemulțumirile românilor și unde consideră românii ca s-a greșit. În sondaje există o anumită percepție, o anumită frustrare față de un alt stat membru UE și al Europei. Această abordare brutală din partea Austriei, care a ieșit dintr-o logică de uniune a statelor. (…)

Rămâne întrebarea de ce am mers în continuare pe listă, la pachet cu Bulgaria, atât timp cât exista o altă decizie a altui stat, respectiv Olanda, că nu va vota cu Bulgaria. Deci dacă Austria ar fi votat sau nu cu România, oricum nu am fi trecut de votul JAI. Acest pachet a fost trecut acum 10 sau 11 ani. Poate ar fi trebuit insistat la Comisie (Europeană – n.r.) ca propunerea să fie deja o splitare între România și Bulgaria ca să putem avea o șansă mare”, spune Marcel Ciolacu.

Austriecii din PPE au votat împotrivă

Liderul PSD afirmă că familia europeană social-democrată a susținut aderarea României la Schengen „fără rezerve”, în timp ce austriecii, care fac parte din PPE, au votat împotrivă.

Întrebat dacă aderarea României la Schengen ar trebui susținută de Klaus Iohannis la Consiliul European, el spune că „alți președinți sau prim-miniștri cer mandat la parlamentul național, dar președintele Klaus Iohannis nu a cerut un mandat de la parlamentul național”.

„Era normal ca Bulgaria să nu voteze splitarea, ținând cont că Olanda a anunțat că nu votează cu ei. (…) Cred că au fost niște scăpări, cred că a fost o abordare greșită. Oricum, la pachet cu Bulgaria, oricum România nu ar fi avut nicio șansă. Noi ne-am bucurat că Parlamentul olandez a spus că susține România și nu susține Bulgaria, dar a fost, se pare, o capcană”, menționează Ciolacu.

Marcel Ciolacu, explicații despre consecințele pentru Austria

De asemenea, liderul PSD a explicat o declarație de-a sa, în care afirma că „vor exista consecințe” pentru Austria.

„În aceste companii austriece de pe teritoriul României sunt lucrători români. Eu când am vorbit despre sancțiuni către Austria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat, atunci nu te aștepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă șefia OSCE, ca România să nu folosească acest drept de veto. Dar până se ajunge la această paralelă, totuși există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri”, încheie Marcel Ciolacu.

România și Bulgaria nu au fost primite în spațiul de liberă circulație Schengen deoarece Austria și Olanda s-au opus în timpul ședinței JAI de săptămâna trecută.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.