Marcel Boloş, detalii despre conținutul pachetului de asumare a răspunderii

Marcel Boloș a oferit informații în plus cu privire la pachetul de măsuri anunțate de Executiv pentru luna septembrie. Acesta a vorbit despre trei categorii principale. Acestea sunt următoarele: măsuri de reducerea cheltuielilor publice, pentru combaterea evaziunii fiscale și de ajustare fiscală, cunoscute drept fiscal-bugetare. Potrivit ministrului, ele sunt „pregătite pentru a se stabili momentul la care Guvernul, prin asumarea răspunderii, se va prezenta în fața Parlamentului”, potrivit Antena 3 CNN.

Boloș s-a exprimat și despre discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene. Ministrul Finanțelor susține că reprezentanții UE nu au cerut niciodată alte măsuri în afara celor asumate de România prin PNRR. În acest context el a precizat că angajamentele de acolo nu pot fi puse momentan în aplicare dacă se dorește protejarea populației.

„Niciodată Comisia nu va cere decât ceea ce noi ne-am angajat. Dacă noi am pune în aplicare toate angajamentele de acolo (n.r din PNRR) pentru populație și pentru mediul de afaceri ar fi o problemă. Și noi am încercat prin pachetul de măsuri fiscal-bugetare tocmai să protejăm populația și mediul de afaceri. Acesta a fost obiectivul”.

Ministrul a abordat și tema cererii de plată numărul patru pe care România trebuie să o depună. După această cerere de plată vor fi reluate discuțiile pe tema PNRR, potrivit lui Marcel Boloș.

„Aici, problema pe fond vizavi de angajamentele existente în PNRR este clar că acestea sunt consistente. Avem eșalonul 207 și trimestrul I 2023 și că este obiectul cererii de plată numărul patru pe care o avem de depus. Când va fi depusă cererea de plată numărul patru, atunci probabil se va relua discuția asupra acestui subiect”, a anunțat ministrul.

Marcel Boloș, despre conținutul pachetului de măsuri fiscal-bugetare

Cu privire la măsurile care vor fi aplicate prin asumarea răspunderii, Marcel Boloș a explicat pe scurt impactul pe care Executivul îl așteaptă. Guvernanții doresc „să protejeze populația și mediul de afaceri” și adauge măsurile de reducere a cheltuielilor publice și cele de combatere a evaziunii fiscale. Scopul final fiind urmărirea impactului bugetar „după aplicarea acestor măsuri ca să protejăm. Depinde foarte mult de felul în care ne respectăm angajamentele asumate”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş pentru Antena 3.