Manchester United a primit undă verde pentru IPO la Singapore

Manchester United a primit undă verde pentru IPO la Singapore
Publicat de CAPITAL la 16 septembrie 2011, 10:00

Unul dintre cele mai bogate cluburi de fotbal din lume, Manchester United, a obținut aprobarea bursei din Singapore pentru a lansa o ofertă public inițială, din care va obține circa 1 miliard de dolari, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Cel mai probabil, două treimi dintre acțiunile oferite vor fi preferențiale, iar dividendele acestora vor fi de două ori mai mari decât la cele obișnuite. În același timp însă, deținătorii nu vor avea drepturi de vot în cadrul adunării acționarilor.

 Autoritățile din Singapore au reușit să convingă familia Glazer, care controlează clubul, printr-un process de aprobare a acțiunii mult mai rapid decât în mod normal. United a aplicat pentru obținerea unei aprobări pe data de 18 august anul curent.

 Potrivit Deloitte Football Money League 2011, Manchester United este al treilea cel mai bogat club din lume, după Real Madrid și Barcelona, cu venituri de aproape de 350 milioane euro în 2010.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.