O astfel de idee este cea a managementului privat, al cărei "cod genetic" este comun multor altor idei din categoria celor care alcătuiesc iluzia multiformă numită "a treia cale".
De când Aristotel a observat că oamenii au mai mare grijă de ceea ce la aparține direct și personal decât de ceea ce le aparține indirect și în comun, atitudinile marilor gânditori (filosofi, politologi, economiști, intelectuali în general) față de această constatare pot fi împărțite în trei categorii. Unii, au contestat realitatea și au imaginat sisteme contrare naturii umane – de tipul celui comunist – care au avut mereu și peste tot același efect inevitabil: falimentul moral și economic, pe fond de crime în masă.

O altă categorie a acceptat această idee, cu toate consecințele sale: sistemul bazat pe proprietatea privată, libertatea și responsabilitatea individuale este singurul sistem economic-social-politic compatibil cu natura umană, care respectă demnitatea umană și care, pe deasupra, este eficient. Cea de-a treia categorie de reacții intelectuale este cea care pare să accepte în general caracterul problematic al proprietății comune și superioritatea proprietății private, dar care identifică o listă interminabilă de nuanțări, excepții și modalități prin care proprietatea comună ar putea fi gestionată eficient. Această abordare este cea care domină discursul public și academic. (Este demn de remarcat că multe ideologii totalitare, cum ar fi fascismul italian, s-au autoproclamat inițial ca aparținând acestei categorii).
În țara noastră, promotorii managementului privat pot fi regăsiți în toate partidele politice relevante, unele integrând această idee în programele de guvernare sau promisiunile preelectorale. Întrebarea-cheie pentru înțelegerea subiectului este următoarea: De ce a apărut această propunere?
Răspunsul este însă și el esențial: din cauza eșecului proprietății comune ("de stat"), regim sub care sunt organizate entitățile economice unde ar  urma să se aplice managementul privat. Paradoxul acestei propuneri este că promotorii ei admit implicit eșecul proprietății și superioritatea mecanismelor incitative asociate gestiunii private, dar ei nu deduc toate concluziile din aceste constatări și rămân consecvenți. Într-adevăr, managementul privat este "a treia cale" între proprietatea privată cu management privat și cea comună (socialistă, de stat etc.) cu management politico-tehnocratic.
Promotorii managementului privat mai ignoră și faptul că o vastă literatură economică este consacrată controlului managementului (privat!) de către proprietarii firmelor (acționarii). Într-adevăr, managerii sunt de fapt niște salariați ale căror obiective nu corespund întru totul cu cele ale acționarilor sau sunt chiar opuse acestora. Industrii de miliarde de dolari (contabilitate, audit etc.) au ca obiect de activitate tocmai ameliorarea acestui control. Este deci destul de greu ca managerii să fie controlați în cadrul firmelor private. Aceste dificultăți inerente ar fi însă amplificate exponențial în cazul proprietății de stat.
Este ușor de intuit care ar fi efectul probabil al introducerii managementului privat în firmele de stat. Același efect pe care "locația de gestiune" din anii 1990 l-a avut asupra bazei materiale a turismului românesc. Promotorii managementului privat ignoră multitudinea de detalii care vor goli de orice sens această idee genială: Cine va face selecția? După ce criterii? Cine va verifica îndeplinirea lor? Cine va stabili și aplica sancțiuni în caz de nerespectare? Etc. Ei ignoră și faptul că este o pseudo soluție pentru ameliorarea gestiunii proprietății de stat, deoarece răspunsul final la toate întrebările este același: statul, guvernul, adică factorul politic. Politicienii.
În ultimă instanță, nu va exista nicio deosebire față de situația actuală, cu firme de stat conduse de manageri "de stat". Adevărata soluție a gestiunii ineficiente a proprietății de stat este privatizarea.
RADU NECHITA, președinte CISED