Producătorii agricoli din județele Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea și Galați au participat, miercuri,10 mai 2023, la o discuție cu ministrul Agriculturii Petre Daea și cu conducerea Casei de Comerț Unirea pentru a pune la punct detaliile în vederea începerii preluării de legume și a le pune la dispoziția consumatorilor din România.

În cadrul întâlnirii, ce a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost finalizat proiectul de achiziție pentru legumele și fructele pe care Casa de Comerț le va prelua de la cooperativele din bazinele legumicole pentru a le introduce în circuitul comercial.

Fructele și legumele vor avunge în lanțurile de supermarketuri

Așdar, începând de săptămâna viitoare vor începe livrările către lanțurile de supermarketuri și alți parteneri. În prezent sunt disponibile cantități de roșii din programul Tomata, castraveți, iar în perioada următoare vor fi gata și căpșune, dovlecei, ardei gras, varză, fasole păstăi, porumb zaharat.

În cadrul discuțiilor, participanții au făcut previziuni pentru următoarele luni, fiind luate în considerare și pepenii, prune și prune uscate, pere și mere, cartofii etc.

„Continuăm să ducem mai departe mecanismul comercial menit să conducă la valorificarea superioară a resurselor şi a producţiei agricole naţionale. Casa de Comerț Unirea va asigura preluarea și valorificarea legumelor de la producători”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Totodată, de săptămâna viitoare, conducerea Casei de Comerț Unirea va avea întâlniri cu reprezentanții retailerilor pentru a face cunoscute cantitățile disponibile la producători în vederea demarării livrărilor de marfă proaspătă și sigură pentru consum de la producătorii autohtoni.

Petre Daea, despre scandalul legumelor cu substanțe toxice

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit despre scandalul legumelor cu substanțe toxice. El susține că fermierii și Ministerul își fac treaba, această situație este o excepție, iar situația de pe piață este controlată.

”Face ce trebuie, Ministerul și fermierii fac ce trebuie, cu excepția pe care ați văzut-o și, evident, la care nu putem să fim pasivi, spunând că din nefericire apar unele excepții care au fost mediatizate și au fost descoperite de instituțiile statului, dar acestea sunt cazuri izolate, pentru că în țară avem zeci de mii de fermieri care cultivă legume. Numai pe programul de tomate sunt peste 22.000 de fermieri.

Analizele se fac de către Autoritatea Sanitar-Veterinară și aceste analize se fac de către instituția statului”, a spus ministerul Agriculturii.