APIA intră pe ultima sută de metri în campania de plăți 2024
Plăți APIA. Campania de plăți pentru subvențiile agricole aferente anului 2024 se apropie de final, iar Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai are la dispoziție doar câteva zile lucrătoare pentru a finaliza procesul de autorizare a fondurilor destinate fermierilor români. Până la data de 30 iunie, funcționarii trebuie să asigure transferul complet al sumelor alocate prin diverse scheme și intervenții, atât din fonduri europene, cât și din bugetul național.
Cea mai recentă rundă de plăți a avut loc pe 18 iunie, când APIA a anunțat că a efectuat viramente în valoare de peste 60 de milioane de euro pentru fermierii eligibili în cadrul Sprijinului Cuplat Vegetal (SCV). Este vorba despre o componentă esențială a sprijinului financiar destinat culturilor speciale, precum orezul, tomatele cultivate în sere, sfecla de zahăr, hameiul sau legumele destinate industrializării.
Procesul de plată a debutat încă din 16 octombrie 2024, cu tranșa de avans – 70% din valoarea totală a plăților directe și 85% pentru măsurile compensatorii. Ulterior, din 2 decembrie, s-a trecut la plățile integrale. Cu șase zile lucrătoare rămase până la final, APIA accelerează ultimele autorizări pentru a încheia la termen actuala campanie.
Plățile directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) sunt efectuate în lei, folosind un curs de 4,9753 lei/euro, în timp ce sumele provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) sunt raportate la un curs ușor diferit, de 4,9756 lei/euro, scrie agrointel.ro.
Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere un proiect de ordin care aduce actualizări importante pentru cuantumurile subvențiilor din campania în curs. Beneficiarii urmează să primească diferențele rezultate în urma acestor modificări, inclusiv pentru schemele de sprijin redistributiv, pentru tinerii fermieri sau pentru anumite culturi speciale.

Plăți APIA. Lista completă a subvențiilor oferite fermierilor
- PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) – 96,3991 euro/ha;
- PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) – 55,9877 euro/ha – actualizat;
- PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – 47 euro/ha – actualizat;
- PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil – 73 euro/ha – actualizat;
- PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) – 98,80 euro/ha;
- PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști 102,60 euro/ha;
- PD-07 Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte – 130,84 euro/ha;
- PD-08 Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat – 247,79 euro/ha;
- PD-09 Sprijin cuplat pentru venit – Soia – 155 euro/ha;
- PD-10 Sprijin cuplat pentru venit – Lucernă – 93,60 euro/ha;
- PD-11 Sprijin cuplat pentru venit – Leguminoase pentru industrializare – mazăre de grădină, fasole boabe și fasole păstăi – 230 euro/ha;
- PD-12 Sprijin cuplat pentru venit – Cânepă – 250 euro/ha;
- PD-13 Sprijin cuplat pentru venit – Orez – 611 euro/ha;
- PD-14 Sprijin cuplat pentru venit – Sămânță de cartof – 2.005 euro/ha;
- PD-15 Sprijin cuplat pentru venit – Hamei – 605,16 euro/ha;
- PD-16 Sprijin cuplat pentru venit – Sfeclă de zahăr – 816,30 euro/ha;
- PD-17 Sprijin cuplat pentru venit – Legume cultivate în câmp pentru consum în stare proaspătă sau destinate industrializării în cultură principală/secundară: tomate, castraveți, ardei, vinete – 1.607 euro/ha;
- PD-18 Sprijin cuplat pentru venit – Legume cultivate în sere și solarii – tomate, castraveți, ardei, vinete – 2.108 euro/ha;
- PD-19 Sprijin cuplat pentru venit – Fructe – prune, mere, cireșe, vișine, caise și piersici – 573 euro/ha;
- PD-20 Sprijin cuplat pentru venit – Semințe pentru plante furajere – 206,10 euro/ha;
- PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte 330,3485 euro/cap – actualizat;
- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită 274,7632 euro/cap – actualizat;
- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte 160 euro/cap;
- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine 13,1516 euro/cap – actualizat;
- PD-25 Sprijin cuplat pentru venit pentru viermii de mătase 0,1745 euro/familie;
- PD-26 Sprijin cuplat pentru venit – Porumb pentru siloz 195,22 euro/ha;
- PD-27 Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate – 100 euro/ha;
Ajutoare Naționale Tranzitorii, vegetal și zootehnie
- ANT 1 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru culturile amplasate pe teren arabil: 10,6941 euro/ha;
- ANT 2 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru in pentru fibră: 10,1942 euro/ha;
- ANT 3 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră: 10,1942 euro/ha;
- ANT 4 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru tutun: 5.211,0001 euro/ha;
- ANT 5 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru hamei: 279,3378 euro/ha;
- ANT 6 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr: 109,9787 euro/ha;
- ANTZ 7.0 – schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte: 0,2000 euro/tona;
- ANTZ 7.1 – schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte: 21,0126 euro/tona;
- ANTZ 8.0 – schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne: 0,2000 euro/cap;
- ANTZ 8.1 – schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne 73,9725 euro/cap;
- ANTZ 9 – schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine: 4,5345 euro/cap.

Intervențiile finanțate din FEADR pentru Campania 2024
DR-01 Agromediu şi climă pe pajişti permanente
- DR 01 – 01 Plată medie pe hectar v1.1 – pajiști cu înaltă valoare naturală (HNV): 142 euro/ha;
- DR 01 – 02 v1.2 – lucrări manuale pe pajiști utilizate mixt prin cosit și pășunat în zone cu înaltă valoare naturală: 242 euro/ha;
- DR 01 – 03 v1.3 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști utilizate mixt prin cosit și pășunat în zone cu înaltă valoare naturală: 163 euro/ha;
- DR 01 – 04 v3.1.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Crex crex: 310 euro/ha;
- DR 01 – 05 v3.1.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex: 231 euro/ha;
- DR 01 – 06 v3.2.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus: 159 euro/ha;
- DR 01 – 07 v3.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus: 80 euro/ha;
- DR 01 – 08 v6.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.): 410 euro/ha;
- DR 01 – 09 v6.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.): 331 euro/ha;
- DR 01 -10 v9.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina): 269 euro/ha;
- DR 01 – 11 v9.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina): 190 euro/ha.
DR-02 Agromediu și climă pe terenuri arabile
- DR 02 – 01 Pachetul 4 culturi verzi: 128 euro/ha;
- DR 02 – 02 Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbărilor climatice: 105 euro/ha;
- DR 02 – 03 Pachetul 7 terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis): 93 euro/ha;
- DR 02 – 04 Pachetul 9.1 terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina): 151 euro/ha;
- DR 02 – 05 Pachetul 10 – refugii ecologice pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole: 92 euro/ha;
DR-03 Agromediu şi climă – Creşterea animalelor de fermă din rase în pericol de abandon
- DR 03 – 01 Bovine: 200 euro/UVM;
- DR 03 – 02 Caprine: 40 euro/UVM;
- DR 03 – 03 Ecvidee: 200 euro/UVM;
- DR 03 – 04 Ovine: 87 euro/UVM;
DR-04 – Agricultură ecologică conversie
- Pachetul 1 – culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică – 293 euro/ha/an,
- Pachetul 2 – legume (inclusiv cartofi) aflate în conversia la agricultura ecologică – 500 euro/ha/an,
- Pachetul 3 – livezi aflate în conversia la agricultura ecologică – 620 euro/ha/an,
- Pachetul 4 – vii aflate în conversia la agricultura ecologică – 530 euro/ha/an,
- Pachetul 5 – plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică – 365 euro/ha/an,
- Pachetul 6 – varianta 6.1 – pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică – 143 euro/ha/an,
- Pachetul 6 – varianta 6.2 – pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică cu angajament de agro-mediu și climă – 39 euro/ha/an.
DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării
- Pachetul 1 – culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică – 218 euro/ha/an,
- Pachetul 2 – legume (inclusiv cartofi) certificate în agricultura ecologică – 431 euro/ha/an,
- Pachetul 3 – livezi certificate în agricultura ecologică – 442 euro/ha/an,
- Pachetul 4 – vii certificate în agricultura ecologică – 479 euro/ha/an,
- Pachetul 5 – plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică – 350 euro/ha/an,
- Pachetul 6 – varianta 6.1 – pajişti permanente certificate în agricultura ecologică – 129 euro/ha/an,
Plăți APIA. Pachetul 6 – varianta 6.2 – pajişti permanente certificate în agricultura ecologică cu angajament de agromediu și climă – 73 euro/ha/an.
DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană
Plăți APIA. În regiunile montane, sprijinul financiar acordat este de 94 de euro pe hectar anual. Începând cu 2023, pentru a susține intervenția ANC-ZM și a menține sustenabilitatea bugetară, suprafețele mai mari de 50 de hectare beneficiază de plăți degresive, aplicate pe tranșe: între 50,01 și 100 ha, între 100,01 și 300 ha, respectiv pentru suprafețele care depășesc 300 ha.
Pentru fermele care exploatează peste 50 de hectare, sprijinul financiar se diminuează progresiv, în funcție de dimensiunea terenului. Calculul reducerii se face pornind de la suma de referință de 94 euro/hectar/an, iar degresivitatea se aplică exclusiv suprafețelor care depășesc pragul de 50 ha.
- 1-50 ha – 100% din prima acordată pe hectar – 94 euro/ha/an,
- 50,01 – 100 ha – 75% din prima acordată pe hectar – 71 euro/ha/an,
- 100,01 – 300 ha – 50% din prima acordată pe hectar – 47 euro/ha/an,
- peste 300 ha – 35% din prima acordată pe hectar – 33 euro/ha/an
DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative
Suma acordată ca plată compensatorie este fixă, respectiv 12 euro pe hectar pe an, fără a exista reduceri sau ajustări pentru diferite mărimi ale suprafețelor agricole.
DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice
În regiunile afectate de constrângeri naturale specifice, fermierii pot beneficia de o plată compensatorie de 80 euro pe hectar anual. Începând de la suprafețe mai mari de 50 ha, se aplică un sistem de degresivitate, structurat pe trei praguri: 50,01–100 ha, 100,01–300 ha și peste 300 ha.
Plăți APIA. Calculul sprijinului financiar pentru fermele situate în zone cu constrângeri naturale specifice pornește de la suma de 80 euro pe hectar, valoare aplicabilă ca referință generală. Odată ce exploatația depășește suprafața de 50 de hectare, se activează mecanismul de degresivitate, ceea ce înseamnă că suma acordată pe hectar scade progresiv pentru terenurile care trec de acest prag.
- 1-50 ha – 100% din prima acordată pe hectar – 80 euro/ha/an,
- 50,01-100 ha – 75% din prima acordată pe hectar – 60 euro/ha/an,
- 100,01-300 ha – 50% din prima acordată pe hectar – 40 euro/ha/an,
- peste 300 ha – 35% din prima acordată pe hectar – 28 euro/ha/an.