După mai multe amânări, Guvernul a decis ca data oficială de intrare a României în uniunea monetară europeană să fie în 2019. Adoptarea monedei euro are astfel mai mult de patru ani pentru a fi pregătită temeinic. Din păcate, schimbarea leului cu euro nu este atât de facilă pe cât pare la prima vedere, indiferent de cât de „euroizată“ este economia noastră.

Adoptarea euro înseamnă că România va trebui să fie suficient de puternică pentru a face faţă competiţiei din zona euro, adică mai mult decât să îndeplinească toate criteriile de convergenţă. „Faţă de anul trecut, am îndeplinit toate criteriile de convergenţă nominală, nu reală“, spune şi premierul Victor Ponta, care arată că nu suntem încă pregătiţi pentru economia zonei euro. „Însă trebuie să ne stabilim un obiectiv foarte clar, şi 2019 este un obiectiv ambiţios, dar posibil“, mai spune premierul. Cea mai mare piedică este nivelul de trai, care nu se apropie prea mult de media de la nivelul zonei euro. Şi cum schimbarea monedei înseamnă un recul pentru afaceri şi venituri, aşa cum s-a întâmplat în toate statele prezente acum în uniunea monetară, va fi nevoie ca PIB-ul să crească semnificativ peste nivelul UE pentru a recupera ceva în următorii patru ani.

Convergenţa reală

„Convergenţa reală se măsoară foarte complicat, nu este doar PIB pe locuitor, ci şi repartizarea dezvoltării pe teritoriul ţării“, spune Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. „Nu poţi intra în zona euro doar cu Bucureştiul, ci trebuie să intri cu toată ţara şi trebuie să evaluezi şi consecinţele. În clipa în care am intrat în zona euro, se cam egalizează preţurile“, mai spune Isărescu, care explică şi că locuitorii Capitalei pot suporta mai uşor o scumpire a pâinii decât cei aflaţi la 100 de kilometri distanţă.

Anul trecut, economia noastră a crescut cu 3,5%, iar anul acesta estimările indică o apreciere de 2,5%, în timp ce pentru anul viitor prognoza este de 2,6%. Situaţia este pozitivă la nivel macroeconomic, însă efectele asupra populaţiei şi firmelor mici se lasă aşteptate. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat că România are nevoie de o creştere de cel puţin 3-4 procente anual, cu două procente peste creşterea din zona euro, pentru a recupera diferenţa economică, iar orizontul de timp pentru care vede această necesitate se ridică la zece ani. „Ar trebui să avem un diferenţial de creştere de cel puţin două puncte procentuale peste zona euro, astfel încât, într-un orizont de până la zece ani să putem adopta euro“, spune Ionuţ Dumitru. Se vede că nu toţi economiştii sunt optimişti în legătură cu data stabilită de Guvern.

Şi dacă ne uităm în jur, putem observa că sunt ţări care nu se mai grăbesc deloc să adopte moneda euro, precum Cehia, Polonia sau Ungaria. Pe lângă fragilitatea monedei, demonstrată de criza din ultimii ani, şi viitorul incert, intrarea în uniunea monetară înseamnă şi pierderea centrului decizional intern. Ca şi a pârghiilor monetare cu care statele combat diferite dezechilibre macroeconomice. Mai mult, chiar dacă se trece peste aceste hopuri, schimbarea va avea efecte majore în afacerile de export, în creditele bancare, în încasările bugetare şi în comerţ. Cu alte cuvinte, nu va fi deloc simplu.


Te-ar putea interesa și: