România s-a angajat faţă de FMI, în ultima scrisoare a acordului preventiv, să privatizeze mai multe companii de stat. Confom calculelor făcute de specialişti, Ministerul Economiei ar putea încasa în acest an aproape 800 milioane de euro din privatizarea sau listarea unor pachete de acţiuni la companiile pe care le are în administrare. Printre acestea se regăsesc Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom – listări pachete minoritare şi privatizarea Oltchim, Cupru Min etc.

“Avem intermediari pentru orice companie. Aceştia ne vor spune ordinea în care vom face privatizările”, a declarat ministrul Economiei, adăugând că în cazul în care se recomandă listarea Hidroelectrica, atunci aceasta va fi prima companie care urmează să ajungă pe piaţa de capital.

Potrivit lui, Ministerul Economiei va efectua o analiză pentru a vedea dacă va relua în acest an sau nu vânzarea pachetului de acţiuni de 10% a OMV Petrom, după ce anul trecut autorităţile nu au fost de acord cu preţul obţinut.

Delegaţia FMI va fi condusă de Jeffrey Franks, aceasta fiind şi ultima evaluare a delegaţiei cu oficialul FMI în fruntea misiunii. Franks urmează să fie înlocuit din această vară de olandezul Erik Jan de Vrejer, directorul adjunct al Departamentului Europa din cadrul FMI, a declarat ieri Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.