Conform unui comunicat al CNA, Realitatea TV a primit amenda de 30.000 de lei a fost dată pentru că la difuzarea emisiunii „Jocuri de putere”, ediţiile din 31 ianuarie, 22 şi 28 februarie, 10 şi 13 martie şi 13 mai nu s-a respectat prevederi potrivit cărora moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă; orice persoană are dreptul la propria imagine.

La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere şi nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea ediţiei din 13 martie, care prevede că „în cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”, precizează CNA.

Amenda de 10.000 de lei a fost dată pentru nerespectarea de prevederi conform cărora toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor; în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe principii, printre care şi acela conform căruia informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, conform Cotidianul.ro.

„Raportul de monitorizare a cuprins ştirea având ca titluri ‘Sinecură pentru Constantinescu’; ‘Constantinescu, liber la angajări’, precum şi emisiunea de dezbatere ‘Ediţie specială’ transmise în data de 15.04.2018”, se mai arată în comunicatul citat.


Te-ar putea interesa și: