”Dispunem de-acum de o majoritate, colegi democraţi şi republicani, care va apăra cu forţă principiul potrivt căruia nu trebuie să pornim la război fără un vot al Congresului”, a anunţat marţi senatorul democrat Tim Kaine. Acest vot ar putea avea loc săptămâna viitoare, a mai anunţat el, în pofida faptului că rămâne de stabilit o dată în acest sens, într-un Senat care va fi ocupat atunci cu procesul istoric de destituire al preşedintelui american.

O adoptare a rezoluţiei în Camera superioară ar fi considerată o lovitură aplicată lui Donald Trump, întrucât Senatul este controlat de Partidul său Republican (53-47). Însă locatarul Casei Albe s-ar opune rezoluţiei prin veto. Înainte de a ajunge pe biroul său, textul este necesar să fie aprobat de Camera reprezentanţilor, majoritar democrată.

Camera inferioară a adoptat de altfel o rezoluţie similară, săptămâna trecută, cu 224 la 194 de voturi, însă, spre deosebire de cea a Senatului, aceasta nu are valoare constrângătoare. News.ro aminteşte că democraţii şi-au exprimat în mod deschis îngrijorarea faţă de nivelul tensiunilor după un atac american cu dronă în care a fost asasinat puternicul general iranian Qassem Soleimani la 3 ianuarie, la Bagdad, urmat de o ripostă iraniană cu rachete asupra unor baze folosite de armata americană în Irak.

Patru senatori republicani care vor să apere puterea Congresului în faţa Casei Albe s-au raliat rezoluţiei lui Tim Kaine, şi anume Rand Paul, Mike Lee, Todd Young şi Susan Collins. Astfel, rezoluţia ar întruni 51 de voturi. Însă acest lucru nu prevesteşte o alianţă cu democraţii în procesul destituirii lui Trump, în contextul în care republicanii îl susţin larg pe locatarul Casei Albe în acest dosar.

Textul prezentat de Tim Kaine permite o contracarare a ”politicii externe impusive, eratice, egoiste şi adesea iresponsable” a lui Donald trump, a denunţat liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer. Senatorul republican Mitt Romney, adesea foarte criticat de Trump, a anunţat de această dată că se opune textului, pentru a ”nu-l lega de mâini pe preşedinte” în faţa Iranului.


Te-ar putea interesa și: