La ceremonia de deschidere a anului școlar de la Liceul Gheorghe Lazăr din București a participat și liderul AUR, George Simion, ca absolvent al unității de învățământ. Conducerea liceului susține că liderul AUR nu a fost invitat la ceremonie, ci a dorit el personal să participe.

George Simion susține că nu a fost huiduit la deschiderea anului școlar

Potrivit celor prezenți acolo, atunci când acesta a încercat să vorbească, nu a fost aplaudat, iar elevii claselor a XII-a au început să-l huiduie pe liderul AUR.

De asemenea, cei prezenți susțin că acesta nu a apucat să spună decât „Bună ziua”, după care a fost nevoit să renunțe la discurs. El ar fi vorbit doar puțin și le-a transmis elevilor să nu plece din România.

Pe de altă parte, George Simion, a precizat că acest lucru nu este adevărat.

„Nu este adevărat. Știrea dumneavoastră este o minciună cap-coadă”, a susținut liderul AUR, potrivit Digi24.

Ulterior, George Simion a postat pe pagina sa de Facebook cu clip video „prima zi de școala în liceul pe care l-am absolvit”. De asemenea, el le-a transmis elevilor în postare să închidă televizoarele și să scoată Digi24 din grila de programe.

„După cum am stabilit: Închideți televizoarele, scoateți din grilă Digi24 care spune că nu am fost lăsat să le vorbesc micilor lăzăriști”, a transmis liderul AUR.

Președintele Klaus Iohannis, declarații la deschiderea anului școlar

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a declarat luni că recent a existat o dezbatere intensă şi firească cu privire la viitorul educaţiei, arătând că se aşteaptă ca aceasta să continue în Parlament, până se va ajunge la o formă legislativă care să-i ajute pe profesori să-şi îndeplinească aspiraţiile.

„Educaţia este un domeniu pe care îl consider esenţial pentru fiecare dintre noi şi pentru ţară în ansamblu. De aceea am lansat viziunea strategică ‘România Educată’, pe baza căreia Guvernul şi-a asumat realizarea unui nou cadru legislativ şi investiţii majore în creşe, grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi. În ultimele luni, în spaţiul public a existat o firească şi intensă dezbatere publică despre viitorul educaţiei, dezbatere care mă aştept să continue în Parlament, până când vom ajunge la o formă legislativă care să vă ajute pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniţi aspiraţiile”, a spus şeful statului la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti.

El a subliniat şi că viitoarele legi ale educaţiei ar trebui să pună în aplicare în şcolile româneşti schimbările pe care evoluţiile societăţii şi ale ştiinţei ni le-au arătat ca fiind necesare.

Preşedintele a arătat că actualizarea programelor şcolare şi a modului de predare nu mai poate fi amânată. De asemenea, preşedintele Iohannis a precizat că trebuie regândit modul în care sunt organizate evaluările.

Premierul Nicolae Ciucă, despre legile educației

În același timp, premierul Nicoale Ciucă a declarat că noile legi ale educaţiei vor produce efecte pe termen lung, pentru generaţiile viitoare, motiv pentru care încurajează pe toată lumea să participe la procesul de dezbatere a acestora.

„Până în momentul în care vor fi aprobate şi promulgate (noile legi ale educaţiei – n.r.), dezbaterile continuă şi încurajez pe toată lumea să participe la această dezbatere, pentru că aici nu discutăm despre un proiect de legi care să aibă o perioadă scurtă de aplicabilitate, un obiectiv foarte bine ţintit, ci este vorba de un pachet de legi care vor produce efecte pe termen lung şi nu oricui, ci generaţiilor viitoare. Şi avem nevoie de educaţie. Avem nevoie de educaţie, de sănătate şi o economie sănătoasă. Dacă toate aceste elemente sunt funcţionale, atunci putem trece mult mai uşor de orice criză”, a afirmat Ciucă, după încheierea festivităţii de deschidere a noului an şcolar de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, unde a fost prezent.