Veşti proaste pentru angajaţii din România! Ministerul Sănătăţii, printr-un ordin comun cu CNAS, a impus noi reguli de acordare a concediilor medicale, precum şi a indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS, precizează că deciziile au fost luate în vederea utilizării cât mai judicioase a banului public. De concedii medicale ar trebui să beneficieze doar acele persoane care au cu adevărat nevoie de ele, a explicat reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit Adevărul.

De la 14 zile de concediu, la doar 5!

Principala modificare ce se aduce prin acest ordin este că românii care merg în zone cu risc COVID nu mai beneficiază decât de 5 zile de concediu de carantină, faţă de 14 zile cât era până acum. Aceste zile de concediu de carantină se suportă din fondul de asigurări de sănătate.

“În aceste cazuri vorbim clar despre persoane care decid în interes personal să plece într-o zonă declarată cu risc epidemiologic. Deci, avem acele hărţi, acele statistici în care suntem avertizaţi prin toate canalele că este zonă cu risc epidemiologic ridicat.

În momentul în care eu decid să plec în vacanţă – de exemplu, plec în Marea Britanie, să zicem –, când mă întorc nu este normal să mă bazez pe faptul că statul îmi va plăti 100% concediu de carantină timp de 14 zile, cum era până la 1 august.

Pe de o parte, trebuie să descurajăm deplasările în zonele cu risc epidemiologic, pe de altă parte, sigur că acea persoană trebuie să stea în izolare 14 zile pentru a nu pune în pericol alţi oameni”, explică purtătorul de cuvânt al CNAS.

Medicii de familie, obligaţi să acorde concedii medicale în etape

O altă modificare adusă prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS vizează acordarea fracţionată a concediilor medicale, care, până la finalul lui iulie, se acordau dintr-o singură bucată. Astfel, în cazul incapacităţii temporare de muncă, pentru boli banale, perioada de concediu medical se va acorda în două etape. Va exista o monitorizare a medicului curant care trebuie să constate necesitatea pentru fiecare episod din boala respectivă.

“Din numărul total de zile pentru afecţiunea respectivă se fracţionează, cel puţin în două etape. Se pune pacientul pe un tratament, se monitorizează şi i se acordă omului în continuare concediul medical dacă medicul consideră necesar, iar dacă nu, nu.

Monitorizarea se poate face şi în cadrul unei consultaţii la distanţă. E vorba despre bolile obişnuite, pentru că afecţiunile oncologice nu intră în această discuţie”, spune Mihaela Tănase.

Într-o primă etapă, medicul de familie va acorda maximum 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda, în prima etapă, maximum 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile/pe an.

Concediu medical prelungit cu până la 7 zile

Noile norme mai prevăd ca, în situaţia în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează, cu încadrarea în limitele maxime menţionate. Iar dacă după prima etapă de acordare a concediului medical persoana asigurată nu se mai prezintă pentru evaluarea stării de sănătate, rămâne fără certificat de concediu medical.

După ce se încheie concediul medical acordat la ieşirea din spital, dacă starea de sănătate a asiguratului nu permite reluarea activităţii, medicul de familie poate prelungi concediul medical, pe baza scrisorii medicale, cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeaşi afecţiune, la fel ca şi până acum.

Excepţiile de la întocmirea unui plan de monitorizare a bolii

Medicii curanţi nu trebuie să întocmească plan de monitorizare a evoluţiei bolii  în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale, şi anume: boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii şi tuberculoză, pentru urgenţele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A şi pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în situaţia în care asiguratul este internat în spital.

De asemenea, sunt exceptate concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în cazul riscului maternal. Acestea pot fi acordate în continuare într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.

Sursa foto: Dreamstime