Londra va analiza cu aliaţii săi ”opţiunile” în cazul în care Assad foloseşte din nou arme chimice

Londra va analiza cu aliaţii săi ”opţiunile” în cazul în care Assad foloseşte din nou arme chimice
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 15 aprilie 2018, 16:59

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a afirmat că Londra va analiza împreună cu aliaţii săi \’\’opţiunile\’\’ în cazul în care preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, va folosi din nou arme chimice împotriva poporului său, dar că nu este însă nimic planificat, relatează Reuters.

Johnson a susţinut decizia premierului Theresa May de a se alătura Statelor Unite ale Americii şi Franţei în operaţiunea de efectuare, sâmbătă, a unor lovituri aeriene împotriva instalaţiilor de arme chimice din Siria, precizând că acesta este demersul corect ce trebuie întreprins pentru a descuraja folosirea de arme chimice în viitor. 

”Nu se află în acest moment în discuţie vreo propunere referitoare la viitoare lovituri aeriene, deoarece, până acum, regimul Assad nu a fost atât de nebun să întreprindă un alt atac cu arme chimice”, a declarat Johnson la BBC. AGERPRES

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.