„Listarea DIGI, cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) a unei companii private la Bursa de Valori Bucureşti, a fost primită cu entuziasm, poate cu prea mult entuziasm, de către investitori, în special de către investitorii de retail. Succesul s-a văzut în gradul uriaş de suprasubscriere înregistrat în ofertă. Chiar şi aşa, la mai bine de o lună după intrarea în piaţă, preţul se zbate în jurul celui de oferta. Prin urmare, investitorii care au cumpărat DIGI par să-şi fi blocat astfel banii şi, prin blocarea banilor, numeroase alte oportunităţi, cu randamente superioare celor aduse de DIGI investitorilor de retail, au trecut pe lângă ei”, a spus Roşoiu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, aproximativ 15 dintre societăţile listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti au înregistrat în ultimele 20 de zile creşteri de aproximativ 7% până la 60%. 

„Intervalul de 20 de zile corespunde perioadei cuprinse între încheierea ofertei DIGI şi sfârşitul lunii mai, iar cele 7 procente corespund randamentului adus de investiţia în acţiuni DIGI investitorilor de retail. Prin urmare, de la IPO-ul DIGI până la finele lunii mai din 2017, investitorii în DIGI au trecut pe lângă alte 15 potenţiale plasamente care ar fi adus un randament egal sau mai mare decât cel adus de DIGI. Şi asta, atenţie, făcând o comparaţie doar între preţul de subscriere şi cel de piaţă, prin raportare la celelalte posibile alternative; altfel, dacă plecăm de la valorile subscrise (blocate) în IPO situaţia este cu totul alta pentru că investitorii au blocat banii aferenţi a 100 de acţiuni, dar au primit doar 5 (indicele de alocare fiind 0,051). Deci, dacă facem un calcul la sumele imobilizate, probabil că randamentul real al plasamentului DIGI este chiar de sub 1%, însă pentru a uşura calculele am luat nivelul de 7% randament spre comparaţie”, a mai arătat directorul SAI Star Asset Management. 

Prin urmare, spune el, un investitor de retail în DIGI a câştigat 7% din acest plasament, în cele circa 20 de zile de la IPO. 

„În tot acest timp, pe Bursa de Valori Bucureşti au fost oportunităţi de plasament care i-ar fi adus randamente semnificativ mai mari. Chiar şi dacă excludem acele variante cu grad de risc relativ ridicat (precum Oltchim spre exemplu) şi mergem pe companiile solide, cu istoric şi recunoscute de piaţă, tot se poate vorbi de faptul că la BVB au fost cinci – şase oportunităţi semnificativ mai bune decât DIGI. Iar Transgaz, Romgaz sau Conpet sunt printre ele”, a precizat Roşoiu.