Așadar, ministrul a spus că proiectul de ordin de ministru este aproape de finalizare, subliniind că se caută cea mai bună metodă pentru a aborda disponibilitatea medicamentelor esențiale. Vlad Voiculescu a mai spus că este un moment greu mai ales că instituțiile statului sunt profund slăbite.

“Lucrăm la un proiect de ordin de ministru, este pe ultimii paşi aş spune, şi ne uităm care este metoda cea mai bună pentru a aborda disponibilitatea medicamentelor esenţiale, sunt şi alte medicamente care sunt la risc în acest moment. Nu e un moment uşor, din acest punct de vedere, instituţiile statului sunt profund slăbite, vorbim de Agenţia Naţională a Medicamentului, unde un element esenţial precum inspecţia este deosebit de slăbit”, a afirmat Voiculescu la Parlament.

Societatea Unifarm trebuie întărită

Ministrul Vlad Voiculescu a mai spus că societatea Unifarm trebuie și ea întărită.

“Avem nevoie să întărim această instituţie, avem nevoie, de asemenea, să întărim o instituţie care se ocupă cu importul medicamentelor, se numeşte Unifarm, şi are probleme, unele de notorietate publică. Avem nevoie să abordăm problemele acestea sistemice. Da, la nivelul legislaţiei pregătim reintroducerea listei medicamentelor esenţiale”, a adăugat Voiculescu.