Legile austerităţii au fost publicate în Monitorul Oficial, urmând ca salariile bugetarilor să fie reduse cu 25% începând cu 1 iulie, iar majoritatea pensiilor speciale se desfiinţează.

După o perioadă agitată în care Guvernul a încercat să adopte legile la începutul legii iunie, cele două legi vor putea fi aplicate începând cu 1 iulie.
Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor au fost publicate în Monitorul Oficial după ce au fost refăcute de Parlament în urma deciziei Curţii Constituţionale care a declarat ca neconstituţionale unele prevederi.

Prin votul Parlamentului, au fost eliminate din Legea privind restabilirea echilibrului bugetar dispoziţiile articolului 9, referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei, prevederi declarate neconstituţionale.
De asemenea, senatorii şi deputaţii au aprobat raportul la legea recalculării pensiilor, din care CCR a declarat neconstituţională prevederea referitoare la pensiile magistraţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legile austerităţii în variantele primite de la Parlament, iar miercuri au fost publicate în Monitorul Oficial.