Legea privind drepturile de autor rămâne neschimbată! Parlamentul a refuzat completarea ei. Acești creatori de conținut rămân pe dinafară

Legea privind drepturile de autor rămâne neschimbată! Parlamentul a refuzat completarea ei. Acești creatori de conținut rămân pe dinafară
Publicat de Alecsandru Ion la 2 februarie 2021, 19:05

Legea privind drepturile de autor rămâne neschimbată! Parlamentul a refuzat completarea ei, în sensul includerii unei anumite categorii profesionale în rândul celor care sunt autori de operă vizuală.

Legea privind drepturile de autor rămâne neschimbată! Parlamentarii au decis respingerea propunerilor de completare a ei.

Atât Camera Deputaților, cât și Senatul, au votat împotriva proiectului de completare a legii. Deputații eu expus pe larg motivația respingerii propunerii legislative, arătând că legea este deja extrem de flexibilă.

Legea privind drepturile de autor rămâne neschimbată!

Deputaţii au votat marţi pentru respingerea propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe dreptului de autor.

S-au înregistrat 250 de voturi „pentru” şi 31 de voturi împotrivă.

Propunerea legislativă avea ca obiect de reglementare modificarea art. 66 din Legea nr.8/1996, în sensul de a introduce autorul imaginii în categoria autorilor operei audiovizuale.

„Motivaţia respingerii se întemeiază pe următoarele considerente: actuala redactare a art. 67 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe este extrem de flexibilă, permiţând o interpretare largă, care enumeră, fără a limita, autorii operei audiovizuale, respectiv „(…) regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei”, se arată în raportul comun al comisiilor de cultură şi juridică ale Camerei Deputaţilor.

Convenția poate fi realizată prin contract

În contractul dintre producătorul şi regizorul sau realizatorul operei, părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia.

În aceste condiţii, producătorul şi regizorul operei audiovizuale pot conveni, prin contract, ca autorul imaginii să fie considerat unul dintre autorii care au contribuit substanţial la crearea operei, fără a fi necesară menţionarea expresă a acestuia în textul de lege, se mai arată în raportul celor două comisii.

Senatul, în calitate de prima Camera sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 27 noiembrie 2017.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.