"Este adevărat că nu este o reluare a Marii Depresiuni, însă acest lucru nu este neapărat un confort, scrie economistul care arată că șomajul din Europa și America este în continuare ridicat, iar liderii și instituțiile sunt discreditați, în timp ce valorile democratice sunt deteriorate.

Trendurile politice dezastruoase nu pot fi trecute cu vederea doar pentru că nu avem de-a face cu un Hitler, spune Krugman.

Paralelă șocantă: Ultima dată când nemții au mers pe austeritate, a venit la putere Hitler

Adept al teoriei economice dezvoltată de John Maynard Keynes, Krugman consideră că politicile discutate de liderii politici ar trebui să meargă în direcția adoptării unor pachete de stimulare a economiei, care să încurajeze consumul, ceea ce ar duce la creșterea veniturilor din taxe și, implicit, a încasărilor bugetare.

"De unde să vină creșterea economică și a numărului de joburi?", se întreabă profesorul Krugman, care arată că nici măcar exporturile Germaniei nu pot încuraja o creștere economică la nivelul zonei euro dacă prima economie de pe continent adoptă măsuri de austeritate.

"Exporturile nu pot exploda în cazul în care statele creditoare implementează la rândul lor politici de austeritate, care vor arunca Europa într-o gaură neagră a recesiunii", spune Krugman.

Și pentru a-și susține argumentele împotriva unor măsuri de austeritate implementate în Germania, Krugman amintește de faptul că ultima dată când Germania a adoptat măsuri de austeritate a fost în timpul cancelarului Heinrich Brüning, în anii ’30, iar aceste măsuri au înrăutățit și mai rău criza din Germania de la vremea aceea și au constituit puntea prin care a fost numit cancelar Adolf Hitler, în ianuarie 1933.

Te-ar putea interesa și: