Laura Codruța Kovesi trebuie să se prezinte astăzi la Poliție. Fosta șefă a DNA este așteptată astăzi să se prezinte la ora 11.00, așa cum dictează controlul judiciar, susține Antena 3.
Laura Codruța Kovesi este în acest moment inculpată și se află sub control judiciar. Procurorul de caz i-a interzis să mai discute cu presa despre acest dosar. Fosta șefă DNA a fost audiată joi timp de șase ore, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

 

Vezi și Dezastru pentru Kovesi. Șansele pe care le are să devină procuror european

Totuși, Kovesi a făcut declarații, în ciuda interdicției. „Știți că sunt rezistentă”, a spus aceasta. Fosta șefă a DNA și-a declarant convingerea că toate acuzațiile care i-au fost aduse se vor dovedi a fi false. Întrebată dacă va renunța la candidatura sa pentru funcția de procuror european, aceasta a spus că s-a înscris singură în competiție și a dovedit că este cel mai bun procuror din Europa.
„Am dovedit că am fost prima, am dovedit că întrunesc toate condițiile pentru a ocupa această funcție. Este evident că tot ceea ce mi se întâmplă acum are legătură cu candidatura mea. Sunt zilnic zeci de știri false. Nu reșesc să răspund la toate”, a spus fosta șefă a DNA. În opinia sa, ea este acum e terorizată tocmai pentru că și-a făcut treaba foarte bine și cum unii vor să fure în liniște.

UPDATE:

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat la secţia 18 Poliție. Conform procedurii, ea trebuie să dea cu subsemnatul la poliţie. Prezența ei este o dovadă a faptului ca cel vizat este în localitate. Rămâne de văzut dacă fosta șefă a DNA trebuie să meargă saptămânal la poliție.

Te-ar putea interesa și: