Culoarele solidarității nu afectează agricultura din România, spune Klaus Iohannis, președintele României. Declarațiile au fost făcute de la Bruxelles, unde președintele țării a participat la discuții informale cu privire la chestiuni de interes pentru fermieri.

„Am găsit câteva chestiuni, care pot fi rezolvate. Aceste chestiuni au fost discutate pur informal aseară. Azi, în Consiliu, o să primim informații. Nu cred că o să luăm o decizie. Fermierii români au în esență aceleași probleme cu fermierii din Franța, ș.a.

Nu e nimic nou, însă de când a fost decis acest lucru au fost date derogări iar fermierii simt acest lucru. Culoarele solidarității nu afectează agricultura din România. Nu a fost afectată piața românească de produsele care doar tranzitează România. E o problemă rezolvată”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, precizări în contextul în care au loc proteste de amploare

Aceste precizări au venit în contextul în care protestele fermierilor se extind în Europa. Există temeri cu privire la impactul asupra agriculturii au generat îngrijorări în rândul acestora.

De altfel, Klaus Iohannis a exprimat joi, la Bruxelles, că tema principală discutată în cadrul Consiliului UE este rectificarea bugetului Uniunii.

Scopul este de a găsi o soluție previzibilă pentru ajutorul acordat Ucrainei. Aceasta reprezintă o continuare a discuțiilor din luna decembrie.

Ajutor semnificativ pentru Ucraina

Importanța acestei rectificări bugetare este dată de intenția Uniunii Europene de a furniza un ajutor semnificativ pentru Ucraina. El nu se rezumă doar la asistență financiară, ci include și sprijin material și militar.

„Este, între timp, clar că Uniunea că dorește să se realizeze acest ajutor semnificativ pentru Ucraina, și nu vorbim doar de ajutorul financiar, vorbim de ajutorul financiar, material, militar.

Acest lucru este unanim acceptat, însă mai sunt lucruri de clarificat despre cum putem să încadrăm sumele pe care dorim să le punem la dispoziție în actualul buget. Vorbim nu de bugetul pe un an, ci despre bugetul pe întreaga perioadă de finanțare”, a spus președintele.

Se discută despre buget la Bruxelles

El a amintit că aceste discuții în decembrie au avut loc, însă nu au putut fi finalizate. Nu toată lumea a fost de acord cu soluțiile propuse. Acum, Președintele Consiliului a adresat invitația de a se finaliza discuția pe buget.

„Speranța mea este că vom reuși. Eu voi sublinia în continuare că este nevoie de ajutorul pentru Ucraina, voi sublinia că România face deja foarte multe pentru Ucraina.

Este dispusă România să continue acest ajutor atât timp cât va fi nevoie.Vom avea o discuție mai largă despre ajutorul pe care dorim să îl dăm Ucrainei”, a explicat Klaus Iohannis.