România are solide garanții de securitate

Potrivit președintelui Iohannis, țara noastră se bucură de postura dublă de beneficiar și contributor în cadrul NATO, reiterând cu această ocazie susţinerea României pentru Ucraina şi angajamentul țării faţă de NATO.

„România, ca membră a NATO, se bucură în prezent de cele mai solide garanţii de securitate, din dubla postură a ţării noastre de beneficiar şi, totodată, de contribuitor important la îmbunătăţirea securităţii regionale şi euroatlantice”, a transmis preşedintele.

Marinarilor, Iohannis le-a transmis toată recunoștința sa:

„Aveţi admiraţia şi recunoştinţa noastră pentru devotamentul şi demnitatea cu care purtaţi drapelul României pe mările şi oceanele lumii. (…) Gândurile noastre de preţuire şi gratitudine se îndreaptă astăzi şi către cei care şi-au dedicat viaţa şi au făcut suprema jertfă sub pavilionul naţional. Aducem, astfel, un pios omagiu eroilor mărilor şi oceanelor”, a transmis Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis-Ziua Marinei
Sursă: Captură video

Declarațiile preşedintelui cu privire la războiul din Ucraina

Klaus Iohannis a vorbit și despre situația României în contextul vecinătății noastre cu un conflict de o asemenea anvergură:

„Ne aflăm în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, iar recentele escaladări, inclusiv atacul asupra infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropierea apelor teritoriale şi a ţării noastre, reprezintă riscuri semnificative la adresa securităţii în Marea Neagră. Acest context subliniază provocările cu care ne confruntăm în Europa, dar şi relevanţa României ca pilon de stabilitate regional”, a adăugat preşedintele.

Iohannis susține că este incontestabilă importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic, aşa cum a fost subliniată şi la Summitul recent al Alianţei Nord-Atlantice de la Vilnius.

Președintele a mai transmis și că poziția României este una importantă în acest context.

„România reprezintă un centru important de greutate al posturii întărite de descurajare şi apărare a NATO, iar prezenţa şi activitatea celor 5.000 de militari aliaţi în ţara noastră demonstrează pe deplin unitatea, solidaritatea şi angajamentul nostru neclintit, ca Aliaţi, faţă de prevederile Tratatului Nord-Atlantic, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea colectivă. Militarii români şi Aliaţi se instruiesc şi îşi consolidează aici, la Marea Neagră, capacitatea de a avea acţiuni militare în comun, în deplină compatibilitate”.

Klaus Iohannis a mulțumit militarilor internaționali pentru acțiunile din România

Președintele a transmis un mesaj special pentru militarii internaționali:

„Le mulţumesc şi cu această ocazie militarilor din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Ţările de Jos, Spania, Macedonia de Nord şi Luxemburg pentru prezenţa lor în ţara noastră. Am consolidat securitatea României şi vom continua eforturile de întărire a structurilor NATO de pe teritoriul României, în special a grupului de luptă NATO înfiinţat la Cincu în 2022, care reprezintă o componentă importantă a procesului amplu şi permanent de consolidare a posturii Aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre, pe termen lung”.

Potrivit lui, România, ca membră a NATO, se bucură în prezent de cele mai solide garanţii de securitate.

România va continua să susțină Ucraina

Potrivit președintelui României, România va sprijini Ucraina oricât va fi necesar.

„În acelaşi timp, alături de ceilalţi Aliaţi din NATO, România va continua să susţină Ucraina cât va fi necesar, în lupta sa pentru pace şi libertate. Vom oferi ca şi până acum sprijin politic şi practic multidimensional Kievului, atât bilateral, cât şi prin contribuţia la proiectele NATO dedicate Ucrainei. Vom participa la instruirea militarilor ucraineni în cadrul misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene şi vom găzdui viitorul hub regional de antrenament pentru piloţii de pe aeronavele F-16, un centru care va deservi deopotrivă piloţi români, Aliaţi şi ucraineni”, a declarat preşedintele.

Iohannis a precizat că România va continua să se coordoneze în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona eficient consecinţele multiple ale războiului din Ucraina.

„Ne vom menţine sprijinul pentru parcursul european al Kievului şi vom pleda pentru acordarea de asistenţă europeană substanţială Ucrainei pe toate palierele”, a completat Iohannis.

Importanța forțelor Navale Române este vitală în contextul conflictelor militare actuale, a mai precizat Iohannis.

„Forţele Navale Române contribuie semnificativ la îmbunătăţirea securităţii regionale, europene şi euroatlantice. Misiunile desfăşurate alături de aliaţii şi partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană pentru ca apele teritoriale şi cele ale lumii să fie mai sigure dovedesc pe deplin acest fapt. Vă felicit pentru îndeplinirea misiunilor voastre şi vă urez mult succes în continuare”, a adăugat şeful statului.