Klaus Iohannis apără cota unică de impozitare: Trăim vremuri grele!

Klaus Iohannis apără cota unică de impozitare: Trăim vremuri grele!

Sursă: Dreamstime

Publicat de Radu Andone la 29 iunie 2022, 11:53

Klaus Iohannis apără cota unică de impozitare și poziția exprimată de premierul Nicolae Ciucă pe marginea modificării Codului Fiscal. Președintele României a ținut să spună că trăim vremuri grele.

Președintele Klaus Iohannis este categoric în ceea ce privește cota unică de impozitare. Șeful statului a anunțat că susține cota unică, susține Guvernul, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile și cu sprijinul pentru cetățenii vulnerabili când vine vorba de prețul energie. În plus, el a arătat că nu are niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine.

„Din partea mea există susținere pentru cota unică, există susținere pentru guvern, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile și cu sprijinul pentru cetățenii vulnerabili când vine vorba de prețul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine. Trăim vremuri grele. Situația nu se va ameliora peste noapte și cred că abordarea guvernului, care e una foarte sobră, serioasă și bazată pe calcule concrete pe buget e una care va avea susținerea mea”, spune Klaus Iohannis.

Modificările Codului Fiscal trebuie operate până la 1 iulie

Președintele a comentat pe acest subiect, întrebat fiind despre solicitările PSD privind impozitarea progresivă și taxa de solidaritate. El precizează că modificările Codului Fiscal trebuie operate până la 1 iulie pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie.

„În ce privește discuția care acum cred nu mai e chiar oportună, despre tot felul de plafonări, taxe, impozite și așa mai departe, legea spune că aceste chestiuni trebuie lămurite până pe 1 iulie pentru anul următor. Deci în fapt, chestiunile s-au cam terminat și ceea ce a anunțat premierul Ciucă mi se pare și posibil și de bun simț”, a conchis Klaus Iohannis.

PNL dorește menținerea cotei unice

Anterior, prim-vicepreședintele PNL, Rareş Bogdan, a arătat că membrii liberali doresc menținerea cotei unice și se opun ferm suprataxării companiilor locale. De asemenea, acesta a vorbit și despre compensarea prețului la carburant cu suma fixă de 50 de bani.

„PNL dorește menținerea cotei unice pentru că realizarea de investiții într-un climat de predictibilitate este vital. Nu susținem suprataxarea companiilor, știu că se creează așteptări populiste, dar taxele mai mari vor duce la prețuri mai mari, sau la închideri de locuri de muncă, sau la tăieri de salarii. De asemenea, nu vrem să riscăm ca anumite afaceri să fie mutate în medii fiscale mai prietenoase. Profitul reinvestit înseamnă locuri de muncă noi, deci taxe noi la buget, să nu ne facem că nu vedem asta”, a scris luni Rareș Bogdan pe contul său de Facebook.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.