Klaus Iohannis face anunțul momentului! Președintele a spus clar: Nu ne vom opri

Așadar, președintele a subliniat că lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români.

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene.

Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, a declarat Klaus Iohannis.

România va continua să acționeze cu responsabilitate

De asemenea, Iohannis a spus că România „va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum”.

„Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”, a conchis șeful statului.

Marcel Ciolacu spune că vor exista consecințe după ce Austria s-au opus aderării țării noastre la spațiul Schengen

La rândul său, Marcel Ciolacu a spus anterior că opoziția a fost nedreaptă și reprezintă „un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin”.

„O majoritate covârșitoare a statelor membre ale Uniunii Europene a spus astăzi că România merită în Schengen! O majoritate covârșitoare a statelor UE a recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv! Tuturor acestor prieteni adevărați ai țării noastre le mulțumesc!

Din păcate, în afara votului de conjunctură al Olandei – care a precizat că nu este contra României, guvernul de dreapta din Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană.
Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Unitatea și stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-și abandoneze camarazii europeni și să servească – în schimb – intereselor Rusiei”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.