KFC a deschis al doilea restaurant din Craiova

KFC a deschis al doilea restaurant din Craiova
Publicat de CAPITAL la 21 noiembrie 2012, 13:31

Cel mai nou restaurant KFC, deschis în primul mall construit în Croiova – Electroputere Parc, a fost amenajat cu o investiţie de 280.000 de euro.

Situat pe Calea Bucureşti nr. 80,  noul  KFC ocupă o suprafaţă de 150 de metri pătraţi.
Restaurantul din Electroputere Parc a generat pe piaţa craioveană 27 de noi locuri de muncă şi se preconizează că va avea, în primul an de funcţionare, o cifră de afaceri de jumătate de milion de euro.

În cei 15 ani de activitate ai lanţului de restaurante de tip fast-food KFC în România au fost investiţi peste 17 milioane de euro în cele 43 de restaurante (18 – în Bucuresti, 4 în zona de nord-est, 12 în zona de sud-est, 5 în zona de vest şi 3 în centrul ţării)

KFC a avut pe piața locală venituri de 38,2 milioane de euro în 2011. Lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network, controlată de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, cunoscut în special pentru proiectul Băneasa. Numele lui este legat de aducerea în România şi a francizelor Pizza Hut și PHD, operate prin firma American Restaurant System.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.