Kelemen Hunor confirmă că protocolul va fi semnat luni
Kelemen Hunor a declarat duminică seară că toate partidele din coaliție – PSD, PNL, USR și UDMR – au agreat forma finală a protocolului politic. Semnarea oficială va avea loc luni, la ora 10:00, în incinta Senatului.
Documentul prevede, printre altele, și mecanismul rotativei guvernamentale, acceptat deja de premierul desemnat Ilie Bolojan.
„Probabil audierile miniștrilor în comisii încep mâine de la 12:00, și vor depune jurământul mâine seară, sau poate marți dimineață”, a precizat Hunor.
Hunor a precizat că miniștrii desemnați de fiecare partid lucrează încă la programul de guvernare, ajustând capitolele în funcție de prioritățile exprimate de viitorul premier.
„Am discutat despre acordul politic, e gata. Deci am finalizat textul care va fi semnat mâine, la ora 10:00. Şi se lucrează pe program cu miniştrii care au fost desemnaţi de partide – sunt în acest moment toţi miniştrii – fiecare pe capitolul lui, se mai uită dacă e ceva de corectat, de scos din text, de introdus în text, în funcţie de dorinţele primului ministru. Se mai lucrează”, a declarat Kelemen Hunor la Digi24, la finalul negocierilor cu premierul desemnat, Ilie Bolojan.
Rotativa guvernamentală, acceptată și trecută în protocol
Întrebat dacă acordul conține prevederea privind rotativa guvernamentală, liderul UDMR a confirmat că „da, e trecută în acord.” Ilie Bolojan, a spus Hunor, a acceptat ideea încă de la începutul negocierilor.
Deși a recunoscut că UDMR nu a susținut niciodată cu entuziasm această soluție, Kelemen a subliniat că în România guvernarea în coaliții este inevitabilă. În opinia sa, chiar și în contextul rocadei, Guvernul trebuie să revină în Parlament cu un nou program și o nouă listă de miniștri, ceea ce presupune reluarea procedurilor legislative.
„Dacă se face rocadă și anumite lucruri vor fi deja depășite și vor fi alte provocări, oricum trebuie să mergi în Parlament cu noul Guvern, când se face rocada, te duci cu o nouă listă, te duci cu un nou program de guvernare, încep din nou audierile, toată procedura parlamentară care poate fi repede depășită, dar atunci te duci și corectezi dacă e nevoie. Când vii cu program de guvernare, indiferent dacă va fi sau când va fi rocada, te gândești la ciclul electoral”, a spus liderul UDMR.

TVA-ul nu apare în program, dar creșterea veniturilor la buget este obligatorie
Kelemen Hunor a clarificat că, în forma sa actuală, programul de guvernare nu conține o prevedere explicită privind creșterea TVA-ului. Totuși, în document este menționat obiectivul creșterii veniturilor la buget, în acord cu cerințele Comisiei Europene, în contextul deficitului bugetar ridicat.
Potrivit liderului UDMR, rămâne o provocare majoră găsirea unui echilibru între majorarea veniturilor și reducerea cheltuielilor.
„Nu scrie în programul de guvernare. În programul de guvernare, probabil că trebuie să aşteptăm textul final, va scrie că trebuie să creştem veniturile, ceea este şi în acordul cu Comisia, fiindcă noi avem în acest moment un deficit uriaş şi există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depăşit un anumit procent de deficit. Deci trebuie să creştem veniturile, dar problema rămâne cum creşti veniturile şi cum scazi cheltuielile”, a afirmat Kelemen.
Kelemen Hunor: Majorarea TVA, o soluție rapidă, dar cu riscuri
Kelemen Hunor a explicat că, deși creșterea TVA-ului este o opțiune facilă din perspectiva implementării, aceasta comportă riscuri economice semnificative. În opinia sa, o astfel de măsură poate duce la reducerea consumului și, implicit, la scăderea încasărilor fiscale, în special într-o economie precum cea românească, puternic dependentă de consum.
„TVA este modalitatea cea mai simplă fiindcă poţi să introduci relativ repede şi banii vin, dar reduci consumul, creşti inflaţia. Dacă nu faci cu măsură, atunci s-ar putea să nu mai ai acele venituri la care tu te-ai gândit când ai făcut calculele, fiindcă dacă se reduce consumul şi economia românească este mult, mult bazată pe consum, atunci şi veniturile scad”, a explicat Kelemen Hunor.