Guvernul de la Viena a avut un nou mesaj cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Astfel, Austria a mai spus încă o dată că Schengen nu reprezintă o problemă partizană, ci una de securitate. Austriecii continuă să spună că protecția frontierelor externe nu funcționează.

Pe fond, Guvernul austriac spune că este „dreptul și datoria fiecărui stat membru de a-și reprezenta interesele naționale”.

Cu toate acestea, Executivul de la Viena nu a dat nicio importanță în ceea ce privește mesajul complet diferit pe care prim-ministrul Viktor Orban l-a transmis.

Migrația ilegală, principala preocupare a OVP

Problema migrației „ilegale” a fost principala preocupare a Partidului Popular Austriac (ÖVP) în cele patru alegeri locale. Cu toate acestea, abordarea lor de a încerca să obțină sprijinul FPÖ, partid de dreapta, nu a dat rezultatele dorite. ÖVP, condus de Karl Nehammer, a suferit o pierdere de aproape 10 procente și a pierdut majoritatea absolută în Austria Inferioară.

Austria urmează să organizeze noi alegeri parlamentare în toamna anului 2024. Potrivit sondajelor actuale, FPÖ conduce, iar ÖVP ar urma, în cel mai bun caz, să devină partener de coaliție în guvern.

Despăgubiri de 200 de milioane de euro

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, cere despăgubiri de 200 de milioane de euro pe lună, spunând că prejudiciul adus economiei românești este foarte mare.

Antreprenorul român a mai spus că votul ține de respectul a milioane de cetățeni români și bulgari.

„Mi se pare că doi lideri din Austria, cancelarul şi ministrul de interne, practic încearcă să ia ostatice toate valorile şi principiile Uniunii Europene de când s-a fondat Uniunea Europeană şi nu să nu mai respecte nimic, pentru că aşa vor ei. Eu nu cred că lucrurile vor rămâne aşa.

Din punct de vedere economic, eu cred că Schengen este şi o chestiune economică sau este, poate în primul rând o chestiune economică. Este o chestiune şi de respect pentru 30 de milioane de cetăţeni români şi bulgari.

Dar este o problemă economică şi dacă nu conştientizăm acest lucru, trebuie să mergem în toate punctele noastre de trecere a frontierei către vest şi să vedem acolo tiruri care stau zile întregi ca să treacă punctul de trecere a frontierei. Şi sunt kilometri de tiruri“, spusese acesta în cadrul unei conferințe de presă.