10 zile pline de experințe inedite în Țara Zâmbetului -Thailanda. Iată ce trebuie să știți dacă doriți să vă planificați un concediu în această țară.

Cea mai bună perioadă de călătorie este cuprinsă între noiembrie și aprilie. Eu am fost la sfârșitul lunii martie și pot spune că vremea a fost superbă. Clima este una tropicală, temperaturile depășesc 30 de grade Celsius, iar umiditatea este de peste 60%.  Venind din România, după o perioadă în care am avut parte de temperaturi scăzute, pot spune că nu m-a deranjat deloc căldura. Mereu am visat să plec într-o destinație călduroasă, în timpul sezonului rece din țara noastră.

Drumul până acolo este destul de lung și obositor, dar pot spune că merită efortul din toate punctele de vedere. Traseul a fost următorul: București-Doha-Bangkok. Un zbor de 5 ore până la Doha, o escală de 3 ore și încă un zbor de 6 ore până în Bangkok. În total, un drum de 14 ore.

Am petrecut 10 nopți în Thailanda. Primele 4 în Bangkok, următoarele 4 în exotica insulă Ko Samui, iar ultimele 2 înapoi în Bangkok. Un astfel de sejur vă recomand și vouă pentru a experimenta cu adevărat toate frumusețile acestei țări. Dacă mergeți în Thailanda și petreceți tot concediul într-un restort, unde veți vedea doar plaja și palmierii, vă spun din start că nu merită eforul. Pentru un astfel de concediu, vă recomand Europa, care este mult mai accesibilă.

Bangkok – Orașul Îngerilor

Este capitala și cel mai mare oraș al Thailandei. De la clădiri înalte și moderne la construcții sărăcăcioase, Bangkok-ul este un oraș unic, în care cele două extreme se reunesc.

De asemenea, Bangkok-ul este cel mai vizitat oraș din lume conform Global Destinations Cities Index, cel mai călduros oraș al planetei conform Organizației Mondiale de Meteorologie și orașul cu cea mai mare statuie a lui Buddha de aur din lume.

Totodată este și capitala mondială a street food-ului. La fiecare colț de stradă există cineva care îți vinde ceva. De la fructe exotice proaspete, sucuri naturale și mâncare asiatică nemaipomenită, pâna la scorpion prăjit pe băț, ouă fermentate și insecte de tot felul. Mai exact, găsești variante pentru toate gusturile.

Un alt lucru pe care l-am observat este faptul că că aproape la orice colț de stradă găsești câte un templu. Astfel, Bangkok poate fi numit foarte ușor și “Orașul Templelor”.  Uimitoarele temple Wat Pho, Wat Arun sau Temple of the Emerald Buddha reprezintă o atracție pentru orice turist din lume.

La plimbare în Tuc-Tuc

 

The Royal Grand Palace

Marele Palat este un complex de clădiri și temple din inima orașului Bangkok. Palatul a fost reședința oficială a regilor Siamului din 1782 până în 1925.

Tradiția budistă a impus construcția unui templu în apropierea palatului regal, astfel că  în 1784 a fost ridicat Templul lui Buddha de Smarald ( Wat Phra Kaew), o construcție ce adăpostește cea mai venerată și iubita statuie a lui Buddha.

Deși nimeni nu știe de unde provine sau cine a realizat-o, statuia a fost descoperită în 1434, când un fulger a lovit un monument sacru. Înăuntru a fost găsită o statuie a lui Buddha din ghips, iar un călugăr budist a observat mai târziu că ghipsul se cojise, înăuntrul său fiind o statuie verde de jad.

Statuia are doar 66 cm și este făcută dintr-o singură bucată de jad. Este cel mai venerat obiect din Thailanda și numai regele are voie să se apropie de ea. Buddha de Smarald este protejat de o casetă de sticlă, iar hainele îi sunt schimbate de 3 ori pe an, la schimbarea anotimpurilor, de către rege.

 

Statui cu elefanți, animale considerate sacre în Thailanda

Temple of Reclining Buddha

Wat Pho sau Temple of Reclining Buddha este unul dintre cele mai importante temple din Thailanda. Templul lui Buddha Culcat există încă dinainte ca Bangkok-ul să fie numit capitală de către Regele Rama I, fiind construit peste un templu mai vechi, ce data probabil din sec. XVI-XVII.

Principala atracție a templului este fără îndoială Statuia lui Buddha Culcat, o statuie enormă construită în 1832. Este una dintre cele mai mari statui din Thailanda ce îl reprezintă pe Buddha, având înălțimea de 15m și o lungime de 46m. Aceasta este imaginea care îl reprezintă pe Buddha intrat în Nirvana la finalul reîncarnărilor sale.

În aceeași încăpere se mai găsesc 108 boluri din bronz, reprezentând cele 108 caractere bune ale lui Buddha. Vizitatorii pun monede în aceastea, lucru despre care se consideră că aduce noroc.

Wat Arun

Wat Arun sau Templul Răsăritului este un templu budist din Bangkok, situat pe malul vestic al râului Chao Phraya. Templul își trage numele de la zeul hindus Aruna, supranumit și zeul Soarelui. După părerea mea, este cea mai spectaculoasă construcție din Bangkok, având o arhitectură deosebită și absolut uimitoare.

Khao San Road – The Real Thailand

Schimbăm puțin registrul și vorbim acum despre cel mai aglomerat și gălăgios loc din Bangkok, Khao San Road. Această stradă este locul preferat de către backpakerii din toată lumea. Peste tot găsești cluburi și localuri ieftine, street food de toate felurile și agitație pe măsură.

Noaptea, locul devine și mai animat. Am putea să spunem că această stradă este inima vieții de noapte a Bangkokului. Muzica este la maxim și o gramadă de tineri caută distracția la terasele și cluburile din jur.

Supă iute de cocos
Modul inedit de preparare al cafelei thailandeze
Street-food
Squid eggs
Mochi – prajiturele asiatice
Orez în toate culorile
Diferite găluște asiatice

Sirocco Sky Bar – Bangkok-ul văzut de la etajul 64

O locație emblematică a Bangkokul este Sirocco Sky Bar, o clădire impresionantă care îți oferă o priveliște de vis asupra capitalei Thailandei. Este cunoscut mai ales din celebrul film The Hangover 2, fiind una dintre locațiile de filmare.

Deși are 64 de etaje, nu este nici pe departe cea mai înaltă clădire din Bangkok. În această metropolă astfel de clădiri extrem de înalte sunt întâlnite la fiecare pas.

Ko Samui – un adevărat paradis tropical

După 4 nopți minunate petrecute în Bangkok, m-am uract din nou în avion spre insula Ko Samui, din in largul coastei de est a Thailandei. După un zbor care a durat aproximativ o oră, am ajuns într-un loc cu adevărat exotic, în care poți să îți încarci bateriile, stând pe un sezlong la soare, admirând plajele întinse cu nisip alb și apele turcoaz, în timp ce savurezi o imensă nucă de cocos, culeasă chiar de niște maimuțe special dresate să îți aducă nuca din copac.

De asemenea, pentru a nu-ți petrece tot timpul într-un restort, poți merge într-un safari în mijlocul junglei, printre maiestuoșii elefanți și jucăușele maimuțe.

Elefanții, deși sunt niște ființe extrem de mari, sunt foarte blânzi și prietenoși. Unul dintre ei m-a lăsat chair să îl mângâi și să-l hrănesc cu banane. Maimuțele, în schimb, sunt foarte jucăușe și mereu puse pe șotii. Trebuie să aveți mare grijă cu lucrurile voastre, altfel riscați să vedeți cum o maiumuță fuge în cocotieri cu telefonul vostru.

Banane la fiecare pas…
Elefanți prietenoși

Grădina magică din Ko Samui

Grădina Secretă a lui Buddha, cunoscută și sub numele de Grădina Magică este un parc de statui, situat deasupra Muntelui Pom, unul dintre cele mai înalte vârfuri de pe insula Ko Samui. Singura modalitate de a ajunge acolo este prin junglă, traversând munți și râuri cu ajutorul unei mașini de teren. Grădina a fost construită în 1976 de către un fermier local, colecționar de statui. Odată intrat în grădina secretă, dai de un peisaj superb cu cascade mici și statui peste tot. Este o tranziție fantastică într-o lume total diferită.

Înapoi în Bangkok – Râul Chao Phraya

Ultimele două zile în Thailanda le-am petrecut din nou în Bangkok, de data aceasta în altă zonă a orașului, la un hotel situat pe malul râului Chao Phraya. În ultima seară am fost într-o croazieră pe râu pe un vas superb în regim all inclusive. Vasul se lua din portul centrului comercial Iconsiam, un mall imens cu numeroase magazine, de la branduri de lux, la branduri locale și asiatice. Dacă ajungeți în Thailanda, nu trebuie să-l ratați. Este o locație excelentă pentru shopping, având lucruri pentru orice buget.

Și așa s-a încheiat experiența noastră inedită în Thailanda… Am avut plăcerea să-l avem ca ghid pe Sorin Mihailovici, un fost ziarist român, stabilit în Canada și actual prezentator al show-ului TV internațional Travel by Dart, în care Sorin aruncă săgeți pe harta lumii legat la ochi și călătorește oriunde aterizează acestea, indiferent cât de departe sau greu este drumul. În călătoriile sale realizate prin The Spark Experience îl pot însoți un grup mic de oameni, dornici de aventură, iar eu am avut norocul de a mă afla printre ei.