Unii politicieni de la noi, care au trecut pe la Strasbourg, l-au întrebat pe profesorul Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ce face acolo, de vreme ce România are atâtea condamnări? Le-a răspuns amuzat: meseria! 

Capital: Cum arată o zi din viaţa unui judecător la CEDO?

Corneliu Bîrsan: În fiecare dimineaţă, citesc pe net presa românească. Urmează studierea dosarelor. La CEDO, cauzele sunt examinate numai pe bază de documente depuse la dosar de părţi, fiind rare audierile. La sfârşit de săptămână, îmi împart timpul între problemele gospodăreşti, fiindcă trebuie să-mi îngrijesc băiatul, şi scrisul cărţilor de specialitate.

Capital: Care a fost cea mai dificilă zi, în care aţi trăit cele mai multe incertitudini şi frământări?

Corneliu Bîrsan: A fost ziua în care am examinat o cerere de restituire a unor imobile, formulată de un supravieţuitor al lagărelor de exterminare naziste, împotriva statului ceh. Aveam pentru prima dată în faţa mea un om de peste 80 de ani, care trecuse prin cele mai cumplite suferinţe şi care dorea cu ardoare să-i fie restituite bunurile ce aparţinuseră familiei sale. Însă prevederile Convenţiei nu permiteau acest lucru…

Capital: Dar cel interesant caz pe care l-aţi judecat?

Corneliu Bîrsan: Cu siguranţă – öcalan împotriva Turciei. Liderul kurd a fost expulzat din Kenya şi predat autorităţilor turce. Apoi a fost pus sub acuzare şi trimis într-o închisoare aflată pe o insulă decretată „zonă militară interzisă“, în care era singurul deţinut. Aici s-a desfăşurat procesul, în urma căruia öcalan a fost condamnat la moarte. În faţa CEDO, liderul kurd a invocat mai multe încălcări ale drepturilor sale. Examinarea dosarului a impus audierea părţilor, ambele fiind reprezentate de mari avocaţi englezi. Pe toată durata procesului, autorităţile franceze au luat măsuri de securitate deosebite fiindcă, în aceeaşi zi, la Strasbourg au fost organizate două demonstraţii. Circa 15.000 de turci au manifestat în centrul oraşului şi 10.000 de kurzi în apropierea gării. Iar, în sala de judecată, şedinţa fiind publică, turcii şi kurzii erau separaţi printr-un cordon al forţelor de ordine. La un moment dat, când au fost evocate crimele comise în sud-estul Turciei în anii ‘90, am avut impresia că sala a luat foc.

Capital: Câte din cererile împotriva statului român au fost admise?

Corneliu Bîrsan: De la 1 noiembrie 1998, dată de la care funcţionează actuala CEDO, şi până la 31 august 2006, împotriva României au fost introduse circa 23.000 de cereri. Dintre acestea, aproximativ 7.000 au fost declarate inadmisibile. Până în momentul de faţă, statul român a fost condamnat într-un număr de 164 de cauze, 18 soluţionându-se pe cale amiabilă. În şase cauze, Curtea a decis că nu s-au încălcat drepturile reclamanţilor garantate de Convenţie. Ce poţi răspunde celui care se plânge că are o pensie mică ce nu-i permite procurarea medicamentelor sau cetăţeanului din judeţul Bacău care susţine că este bolnav de pelagră şi că i s-au promis medicamente pe care nu le-a primit?

Capital: Cum se explică faptul că România ocupă locul doi la numărul de plângeri la CEDO?

Corneliu Bîrsan: În acest moment, pe rolul Curţii se află circa 10.400 de cereri împotriva României. Curtea nu poate examina decât cereri care au ca obiect încălcarea unor drepturi garantate de Convenţie, încălcări care s-au produs după intrarea în vigoare a acesteia pentru România, adică după 20 iunie 1994. De asemenea, reclamantul trebuie să se adreseze la CEDO după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac. Să nu uităm că, în orice proces, numai una dintre părţi este mulţumită de soluţia dată. Cealaltă parte este „sfătuită“ să se adreseze la CEDO. Aşa se explică avalanşa de plângeri şi numărul mare de cauze declarate inadmisibile.

Capital: Suntem „campioni“ la procesele legate de restituirea proprietăţilor?

Corneliu Bîrsan: Este adevărat că din cele 164 de condamnări pronunţate împotriva României, 81 au privit încălcarea dreptului de proprietate. Inconsecvenţa legislativă şi practica judiciară contradictorie sunt motivele care stau la baza numărului mare de condamnări. La acest capitol, stăm mai bine decât Turcia, care are 334 de astfel de condamnări, şi Italia, cu 234, dar mai prost decât Ucraina – 101 condamnări, Grecia – 39 şi Bulgaria – 9. În schimb, ţări foste socialiste, cum ar fi Ungaria, statele baltice sau Slovenia, nu au nici o astfel de condamnare.

Capital: Care a fost procesul de retrocedare în urma căruia s-a acordat cea mai mare despăgubire?

Corneliu Bîrsan: În cazul Popescu-Nasta împotriva României, despăgubirea acordată a fost de 915.000 de euro. Ulterior, Guvernul a restituit reclamantului imobilul în natură. Când vin acasă, deseori trec pe la Şosea, prin faţa acestuia şi nu pot să nu-mi amintesc „soarta“ acestui imobil.

Capital: Au fost situaţii în care judecătorii au primit spre soluţionare dosare în care erau implicate rudele lor?

Corneliu Bîrsan: Una dintre colegele noastre s-a abţinut să judece un dosar în care reclamanta era chiar mama ei. Pur şi simplu s-a ridicat şi a anunţat că se abţine. Abia după ce am soluţionat dosarul, am aflat motivul pentru care s-a retras din complet. În ceea ce mă priveşte, mă abţin să judec dosarele la a căror soluţionare a participat, în ţară, soţia mea, care este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sunt principii elementare de procedură.

Capital: Ce mesaj despre viaţă şi carieră i-aţi transmite unui tânăr judecător din Tecuci, cu o leafă de 2.000 de lei pe lună?

Corneliu Bîrsan: Mi se pare jenant să-i dau sfaturi în calitatea vremelnică pe care o am acum, raportându-mă la condiţiile deosebite în care lucrez aici. Însă, i-aş spune să se îndoiască până în clipa când dă o soluţie, dar atunci când a pronunţat-o să creadă în ea şi s-o motiveze clar şi convingător. Iar atunci când intră în sala de judecată, să nu uite că, deşi împarte dreptatea, trebuie să fie, în primul rând, om. 

Carte de vizită

S-a născut pe 16 decembrie 1943 în localitatea Muntenii de Jos din judeţul Vaslui

În 1966, a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, iar 11 ani mai târziu devine doctor în drept

Între anii 1990 Şi 1998, este decan al Facultăţii de Drept-Bucureşti şi avocat în cadrul Baroului Bucureşti

Din 1995 până În 1998, este membru al Comsiei Europene pentru Drepturile Omului

De la 1 noiembrie 1998, este judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului

În 2003, primeşte titlul de doctor honoris causa al Universităţii Sorbona din Paris.